Cu binecuvântarea Preasfintitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, elevii Grupului Catehetic "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Strehaia împreună cu alți elevi și profesori ai Școlii Gimnaziale Strehaia, au participat marți 12 aprilie 2022 de la ora 13.00 la o conferință cu tema "RUGĂCIUNEA ÎN VIAȚA MEA".
În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Mănăstirea mehedințeană Coșuștea Crivelnic a primit vizita Întâistătătorului Eparhiei Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nicodim, care a slujit aici Sfânta și dumnezeiasca liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul.
Pe 9 aprilie, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji Sfânta Liturghie la mănăstirea Vodiţa, veche ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana.
Chiriarhul locului va săvârşi Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi şi va binecuvânta obştea sfântului aşezământ monahal.
În Duminica a V-a a Postului Mare, închinată Sfintei Maria Egipteanca, Ierarhul nostru va săvârşi Jertfa Euharistică pe altarul Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin, având alături pe slujitorii sfântului lăcaş.
În Duminica a cincea a Postului Mare, numita Duminica Sfintei Maria Egipteanca, Sfânta Biserică ne dă exemple de urmat doi sfinţi: pe cuvioasa Maria Egipteanca si pe cuviosul Zosima, duhovnicul ei. Despre viaţa acestor sfinţi ne-a scris Sfântul Sofronie, învăţatul patriarh al Ierusalimului, scriitor şi poet creştin, care a trăit între anii 550-638.
Joi, 7 aprilie, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a primit vizita elevilor calificaţi la faza naţională a olimpiadei de Religie pentru Cultul Ortodox şi la olimpiada națională interdisciplinară de limba şi literatura română şi religie „Cultură şi Spiritualitate Românească”.
Asociația REVIVART, în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică București (UNMB) și Centre for Nineteenth-Century Music Studies (CNCMS), dă startul celei de-a doua ediții a Concursului național de interpretare a muzicii bizantine „Sebastian Barbu-Bucur”. Ediția de anul acesta marchează trecerea a șapte ani de la mutarea în veșnicie a arhid.prof.univ.dr. Sebastian Barbu-Bucur (6 februarie 1930-1 aprilie 2015), reîntemeietorul secției Muzică religioasă a Universității Naționale de Muzică București și ctitor al formației Psalmodia.
Joi, 7 aprilie, începând cu ora 17.00, la Centrul Eparhial, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va primi vizita elevilor olimpici la Religie pentru Cultul Ortodox, calificaţi la faza naţională.
La ceas de seară, pe 6 aprilie, dreptslăvitorii creştini severineni vor participa în duh de rugăciune la slujba Deniei Canonului Sfântului Andrei Criteanul, ce se săvârşeşte miercuri seara, în a V-a Săptămână a Postului Mare. La Catedrala Episcopală Denia va fi săvârşită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de soborul de preoţi și diaconi al Sfintei Catedrale.
La Drobeta Turnu Severin a avut loc, luni, 4 aprilie a.c., conferința pastoral-misionară de primăvară-vară a preoţilor şi cântăreţilor bisericeşti din Eparhia Severinului şi Strehaiei. Evenimentul desfăşurat la Centrul Cultural-Misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Drobeta Turnu Severin, cu implicarea Sectorului Cultural şi Învăţământ, s-a bucurat de prezenţa şi binecuvântarea a doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria.
Manifestarea a fost prilejuită de declararea anului 2022 ca „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamţ” și a fost centrată pe accentuarea rolului rugăciunii în viaţa Bisericii şi a credincioşilor, precum şi pe sublinierea faptului că în viaţa Bisericii sfinţii isihaşti sunt consideraţi modele de rugăciune personală permanentă şi de vieţuire creştină intensă.
Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin a găzduit duminică seară o conferință duhovnicească, prilejuită de declararea lunii martie ca Lună pentru Viaţă. Invitatul serii a fost Preasfințitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria. Ierarhul a vorbit celor prezenţi despre „Purtarea Crucii în viaţa familie creştine”.
Drept-slăvitorii creștini severineni au venit în număr mare la rugăciune și comuniune în duminica a IV-a din Post, închinată Sfântului Ioan Scăraru, la Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Drobeta Turnu-Severin.