Episcopia Severinului și Strehaiei - Aprilie 2022

În vinerea din Săptămâna Luminată, când Biserica Ortodoxă Română prăznuiește Izvorul Tămăduirii, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Românilor ortodocși din Ungaria, au săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în sobor la Mănăstirea mehedinţeană Gura Motrului.

Publicat în Știri religioase

Hramul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Drobeta Turnu Severin reprezintă, pentru clerul şi credincioşii eparhiei mehedințene, un prilej de aleasă bucurie duhovnicească.

Publicat în Știri religioase

Hramul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipiul Drobeta Turnu Severin reprezintă, pentru clerul şi credincioşii eparhiei mehedințene, un prilej de aleasă bucurie duhovnicească. Anul acesta, hramul Catedralei va fi marcat prin oficierea mai multor slujbe religioase.

Publicat în Comunicate

Pe 25 aprilie 2022 se împlinesc 18 ani de când Preasfințitul Părinte Nicodim a fost instalat în scaunul de Episcop al Severinului şi Strehaiei. În cei 18 ani de păstorire, Preasfințitul Nicodim a desfășurat la nivelul județului Mehedinți o intensă activitate culturală, misionară și social-filantropică.

În Săptămâna Luminată, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va sluji Sfânta Liturghie după următorul program:

Publicat în Știri religioase

Mii de credincioşi au participat în noaptea Sfintelor Paști la slujba Învierii săvârșită la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Publicat în Știri religioase

În seara zilei de vineri 22 aprilie 2022, în toate bisericile din cuprinsul Patriarhiei Române s-a oficiat Denia Prohodului Domnului Nostru Iisus Hristos.

Publicat în Știri religioase

La capătul Triodului şi Postului Mare se află slăvitul Praznic al Învierii Domnului, sărbătoare ce îndreaptă spre Dumnezeu toată suflarea creştinească.

Publicat în Știri religioase

Episcopia Severinului şi Strehaiei deţine un post de radio cu emisie în eter și pe Internet. Radio Lumina, împlinește sâmbătă, 23 aprilie, 17 ani de emisie.

„Radio Lumina” a fost înfiinţat din iniţiativa Prea Sfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Pe 23 aprilie 2005, de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă - Ocrotitorul Severinului, s-au auzit pentru prima dată în eter programele acestui post de radio al Bisericii.

Prima emisie a fost transmisiunea în direct a Sfintei Liturghii arhiereşti de la Catedrala episcopală din Drobeta Tunu Severin, săvârşită de un sobor de arhierei.

Din data de 23 aprilie 2006, programele radioului pot fi ascultate si pe Internet, pe două benzi audio (24 K bits/s - low şi 96 K bits/s - high).

Radioul este unul din mijloacele moderne de misiune ale Bisericii şi alături de revistele eparhiale şi paginile de internet ale Episcopiei Severinului şi Strehaiei constituie elementele de prezentare a activităţilor bisericeşti, culturale şi sociale din Mehedinţi.

Fiind un post de radio al Bisericii, emisiunile sunt purtătoare ale mesajului evanghelic: „Eu sunt Lumina lumii, cel ce crede în Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8,12).

Zilnic se transmit, în direct, Sfintele Slujbe (Utrenia, Sfânta Liturghie şi Vecernia), de la Paraclisul Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

Grila de programe cuprinde emisiuni ce au caracter religios, cultural, social, muzical şi informativ. Programele radioului încearcă să promoveze valorile moralei creştine şi se doresc a fi aducătoare de linişte în sufletele oamenilor.

- Prin buna colaborare cu celelalte Centre Eparhiale şi cu celelalte radiouri creştin-ortodoxe din ţară s-a reuşit şi se doreşte în continuare transmiterea pe postul de radio a unor evenimente importante din viaţa Bisericii Ortodoxe: întronizări de ierarhi, slujbe cu prilejul unor hramuri de Catedrală sau evenimente bisericeşti importante.

- Radioul Bisericii este necesar pentru a face posibilă participarea, într-o oarecare măsură la Sfânta Liturghie a persoanelor care nu se pot deplasa, transmiţându-se continuu o încurajare a oamenilor singuri şi lipsiţi de ajutor. Programul radioului are drept repere esenţiale cele două transmisiuni directe zilnice de la Catedrala Episcopală, şi anume: dimineaţa – Utrenia şi Sfânta Liturghie, iar seara – Vecernia.

- Făcând cunoscute bogăţiile patrimoniului cultural-bisericesc românesc, Radio Lumina promovează şi o educaţie a publicului în sensul cunoaşterii şi preţuirii operelor de reală valoare spirituală şi culturală. Acest fapt are drept finalitate conştientizarea, de către preoţi şi credincioşi, a necesităţii conservării şi restaurării monumentelor şi obiectelor de patrimoniu, având ca fundament o permanentă înnoire a vieţii spirituale.

- Prin acest post de radio se doreşte cultivarea frumosului spiritual, întrucât toate cuvintele rostite cu responsabilitate pe postul de radio vin să înnobileze sufletul şi să-l determine la o mişcare continuă spre Biserică, acolo unde este Hristos.

- Sunt deja foarte mulţi români din întreaga lume care recepţionează Radio Lumina prin Internet şi care apreciază în mod deosebit cateheza pe care o primesc prin emisiunile radio Lumina, informaţiile referitoare la viaţa spirituală a comunităţilor mari şi mici din Mehedinţi. Toate acestea au darul de a-i apropia şi mai mult de cei dragi rămaşi acasă. De la lansarea paginii de Internet, mii de vizitatori au ascultat programele de radio, cei mai mulţi apreciind eforul şi iniţiativa existentă la nivelul Eparhiei noastre, venind însă de multe ori şi cu observaţii pertinente de îmbunătăţire a emsiunilor, programelor şi buletinelor de ştiri. Feedback-ul dat de ascultători arată că radioul nostru interesează, este ascultat şi îşi are locul său în peisajul mediatic mehedinţean şi creştin.

Radio „LUMINA” transmite pe calea undelor nu numai un mesaj al păcii şi solidarităţii, ci aduce credincioşilor şi o informare corectă şi amănunţită a tot ce se întâmplă în viaţa Bisericii, în special la nivel local.  Radio Lumina nu se află şi nu doreşte să fie în concurenţă cu celelalte organisme media de la orice nivel ar fi acestea. Informaţia prezentată în programele radioului este lipsită de obsesia comercială pentru senzaţional, cuvântul fiind unul prietenos şi cald.

La Radio Lumina putem vorbi despre o misiune prin sunet şi cuvânt, adresată tuturor credincioşilor, spre folosul lor duhovnicesc, ca ajutor spre mântuire, toate acestea fiind împlinite spre slava Sfintei noastre Biserici.

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an.

Publicat în Comunicate
Pagina 1 din 4


mbl live


mbl youtube