Episcopia Severinului și Strehaiei - Iulie 2023

Creștinii ortodocși, începând de marți, 1 august 2023,  intră în Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și ca Postul Sfintei Mării sau Sântămăriei Mari. Astfel, fiecare fiu al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe strămoșești își deschide benevol ușa trupească, dar și sufletească, primind înlăuntrul ființei sale această pregătire pentru întâmpinarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului sau Uspenia, după termenul slav, numit de teologi Paștele de vară.

Publicat în Știri religioase

În Duminica a opta după Rusalii, 30 iulie 2023, credincioșii din satul Huta al comunei Chiuiești, județul Cluj, au îmbrăcat straie de sărbătoare cu prilejul întâlnirii fiilor satului, sărbătoare inițiată de vrednicul de pomenire Episcopul Gurie, întâiul Arhipăstor al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Cu binecuvântarea Arhipăstorului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, și cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, alături de soborul de preoți și diaconi. Înainte de începerea Sfintei Liturghii au fost sfințite noile clopote ale lăcașului de cult.

Publicat în Știri religioase

În Duminica a VIII -a după Rusalii, credincioșii parohiei Dudașul Schelei, cu hramul  Sfântul Ioan Valahul, din Protopopiatul Drobeta Turnu Severin, au primit în mijlocul lor pe P.C. Părinte Vicar Eparhial Mihai Zorilă și pe Părintele Consilier Administrativ al Episcopiei Severinului și Strehaiei Antonie - Adrian Olarean, care au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie şi au instalat pe noul preot paroh al comunităţii.

Publicat în Știri religioase

Duminică, 30 iulie 2023, credincioșii din satul Huta, județul Cluj, vor îmbrăca straie de sărbătoare cu prilejul întâlnirii fiilor satului. Cu binecuvântarea ierarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, din care va face parte şi Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Publicat în Știri religioase

În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, doctor fără de arginţi, Mănăstirea Baia de Aramă a primit în mijlocul ei pe Preasfințitul părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a săvârșit aici Sfânta Liturghie.

Publicat în Știri religioase

În 25 iulie 2023, când Biserica Ortodoxă face pomenirea cea de peste an a Adormirii Sfintei și dreptei Ana, mama Născătoarei de Dumnezeu, Mănăstirea Sfânta Ana din orașul Orșova s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare.

Publicat în Știri religioase

În fiecare an, pe data de 25 iulie, Biserica noastră prăznuieşte Adormirea Sfintei Ana, mama Maicii Domnului. Este o zi specială şi pentru Mănăstirea Sfânta Ana din Orşova, care îşi sărbătoreşte ocrotitoarea.

Publicat în Știri religioase

În Duminica a VII-a după Rusalii, biserica parohială „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Corcova, protopopiatul Strehaia, județul Mehedinți, a primit vizita pastorală a Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a oficiat aici Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi.

Publicat în Știri religioase

Comunitatea credincioşilor din localitatea Corcova, protopopiatul Strehaia, se va bucura, duminică, 23 iulie, de prezenţa Chiriarhul locului - Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim. Preasfinţia Sa va săvârşi Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”.

Publicat în Știri religioase

Joi, 20 iulie 2023, de sărbătoarea Sfântului Ilie Tesviteanul, biserica din satul Schitul de Sus și-a serbat hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Publicat în Știri religioase
Pagina 1 din 2


mbl live


mbl youtube