Episcopia Severinului și Strehaiei - Noiembrie 2023

Biserica Ortodoxă a prăznuit luni, 13 noiembrie 2023, pe Sfântul Ioan Gură de Aur, reprezentantul cel mai de seamă al artei oratorice creştine.

Publicat în Știri religioase

În Duminica a XXV-a după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii, numeroși severineni s-au adunat pentru a înălța rugăciuni de mulțumire împreună cu chiriarhul lor către milostivul Dumnezeu. Răspunsurile liturgice au fost date de cele două grupuri psaltice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Cuvios Nicodim”, care au îmbogățit duhul rugăciunii prin cântările psaltice alese.

Publicat în Știri religioase

În Duminică a XXV-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Nicodim va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sf.M.Mc.Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin. Ierarhul va avea alături soborul de preoţi şi diaconi al Catedralei, iar răspunsurile la strană vor fi date de membrii celor două grupuri psaltice ale Catedralei. Cu acest prilej, Ierarhul mehedinţean va săvârşi şi slujba de sfinţire a noii Cruci ce va fi aşezată pe turla mare a cinstitului lăcaş de închinare.

Publicat în Știri religioase

Joi, 9 noiembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Centrul Cultural-Misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Drobeta Turnu Severin a avut loc conferința pastoral-misionară de toamnă-iarnă a preoţilor din Episcopia Severinului şi Strehaiei.

Manifestarea a fost prilejuită de declararea anului 2023 ca „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”.

Evenimentul a fost marcat de lansarea volumului „Episcopia Severinului și Strehaiei - Monografia eclesiastică” unul dintre demersurile culturale esențiale pe care Episcopia Severinului și Strehaiei și le-a propus în vederea păstrării și promovării zestrei cultural-religioase a județului nostru.

Joi, 9 noiembrie 2023, începând cu ora 17.00, la Centrul Cultural-Misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Drobeta Turnu Severin va avea loc conferința pastoral-misionară de toamnă-iarnă a preoţilor din Episcopia Severinului şi Strehaiei. Evenimentul va debuta cu săvârşirea unei slujbe de Tedeum.

Publicat în Comunicate

Biserica primelor veacuri creștine a stabilit ziua de 8 noiembrie ca sărbătoare închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, conducătorii oștilor  cerești, care simbolizează lupta pentru dreptate, dar și un model spiritual pentru toți  jandarmii.

Pe 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Mănăstirea Mraconia de pe Clisura Dunării a primit oaspeți dragi. În mijlocul obștii de viețuitoare s-a aflat Întâistătătorul Eparhiei Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nicodim.

Părintele Episcop a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile stranei au fost date de psalți de la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin.

La finalul Liturghiei, Ierarhul nostru a dat slavă Bunului Dumnezeu pentru slujba săvârșită, dar a oferit și un gând de pace și liniște ostenitorilor mănăstirii, precum și celor ce au fost prezenți pentru a înălța o rugăciune în locașul de cult.

De asemenea, tot cu prilejul praznicului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Chiriarhul locului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Baia de Aramă.

La slujbă, alături de soborul maicilor, au mai luat parte și credincioși de diferite vârste și copii, din împrejurimi.

În cuvântul rostit, Preasfinţitul Părinte Siluan a pus în valoare textul biblic al pericopei evanghelice citite în cadrul Sfintei Liturghii, vorbind de învăţătura Bisericii referitoare la Sfinţii Îngeri.

Publicat în Știri religioase

În seara zilei de 8 noiembrie, în Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, după slujba vecerniei, Paraclisul Sfântului Nectarie de la Eghina va lua locul obişnuitului Acatist.

Publicat în Știri religioase

Biserica Ortodoxă serbează pe 8 noiembrie pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, unul dintre cele mai importante praznice închinate puterilor cereşti. Cu acest prilej, în lăcaşurile de cult de pretutindeni se va oficia Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur ca un prinos de mulţumire adus Cetelor Îngereşti.

În Eparhia Severinului şi Strehaiei, acest praznic va fi serbat în mod deosebit la Mănăstirea Mraconia de pe Clisura Dunării. Aici va săvârşi Sfânta Liturghie chiar Chiriarhul locului, Preasfinţitul Părinte Nicodim. Ierarhul mehedinţean va aduce jertfa cea tainică înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice vor fi date de

grupul psaltic de la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin.

De asemenea, tot miercuri, 8 noiembrie, de praznicul Arhistrategilor puterilor îngereşti, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, cunoscuţi în Ortodoxie pentru darurile şi lucrările lor minunate, Mănăstirea Baia de Aramă din Mehedinţi îşi serbează hramul.

La sfântul aşezământ monahal au început deja pregătirile pentru slujba de hram.

În ziua praznicului, aici va săvârşi Sfânta Liturghie Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, având alături un sobor de preoți şi diaconi.

Maica stareță Evghenia Bourosu face aleasă poftire drept-slăvitorilor creștini ca să se alăture rugăciunii obștești și să ceară ocrotirea Sfinților Arhangheli sub streașina celui mai vechi așezământ monahal mehedințean ocrotit de aceștia.

Publicat în Știri religioase

În dimineața zilei de 4 noiembrie, cu multă și aleasă bucurie, enoriașii Parohiei Schinteiești, din protopopiatul Drobeta Turnu Severin, l-au primit în mijlocul lor pe Preasfințitul Nicodim pentru a se ruga în comuniune în timpul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii.

După slujba euharistică, Ierarhul nostru a săvârșit slujba de sfințire a noii clopotnițe, a casei praznicare și a capelei mortuare.

La finalul evenimentului liturgic, Preasfinția sa a oferit gramate de vrednicie ostenitorilor care au ajutat la finalizarea proiectelor inițiate de parohie.

Pentru toată grija și osteneala de care a dat dovadă în cei nouă ani de slujire în această comunitate, Părintele Paroh Ionuț Șteta a fost hirotesit iconom stavrofor.

Printre lucrările realizate în parohie amintim: achiziționarea unei cruci din lemn pentru Sfânta Masă, asigurarea confortului termic prin realizarea instalației de încălzire centralizată, scaune noi pentru credincioși, o strană noua din lemn masiv, închiderea pridvorului bisericii cu tâmplărie PVC, precum și ridicarea clopotniței, a casei praznicare și o capelei mortuare.

În aceeaşi zi, Ierarhul nostru a resfinţit şi biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din satul Bîrîiacu, comuna Ponoarele, Parohia Tarniţa din Protopopiatul Baia de Aramă. Pentru reabilitarea bisericii s-au realizat lucrări capitale şi pictură din nou prin osteneala Preotului Paroh Nebunu Vili Dorin cu sprijinul enoriaşilor şi al Primăriei Ponoarele.

De asemenea, pentru toate realizările pe plan administrativ-bisericesc, Părintelui Paroh Nebunu Vili Dorin i-a fost acordat rangul de iconom stavrofor.

Publicat în Știri religioase


mbl live


mbl youtube