Manifestarea este prilejuită de declararea anului 2023 ca „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” şi va fi centrată pe dorința de a acorda o mai mare atenție pastorației persoanelor vârstnice în contextul actual al unei societăți marcate de individualism și secularizare. Astfel, se dorește o intensificare a participării persoanelor vârstnice la viața Bisericii, o mai consistentă implicare a familiei, Bisericii și societății în sprijinul persoanelor vârstnice, precum și o intensificare a activităților social-filantropice și culturale dedicate acestei categorii de credincioși. Pentru Anul comemorativ, motivația este dată de dorința de a cinsti pe autorii și interpreții muzicii bisericești, ca exemple elocvente de cultivare a muzicii bisericești, care susține rugăciunea și intensifică viața liturgică a comunităților bisericești.