Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an.
În săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin au loc mai multe rânduieli specifice acestei săptămâni.
Începând din seara Duminicii Floriilor s-au săvârşit la ceas de seara Deniile.
În apropierea praznicului Învierii Domnului, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei a organizat o întâlnire de suflet cu toți reprezentanții presei locale.
Anul acesta, întâlnirea a avut loc marți, 11 aprilie 2023, începând cu orele 13.00, la Centrul Eparhial.
În duminica Floriilor, la ceas de seară, cadrele medicale și credincioși din Drobeta Turnu Severin au avut parte de o bucurie duhovnicească deosebită, și anume, a fost binecuvântat paraclisul Bunavestire din incinta Maternității din Drobeta Turnu Severin pentru a se putea sluji aici Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Necesitatea acestui paraclis s-a văzut de-a lungul timpului când din pricina restricțiilor cauzate de pandemia de coronavirus nu s-au mai putut oficia slujbe în paraclisul din interiorul clădirii maternității și s-a văzut necesitatea unui paraclis în exteriorul clădirii.
Biserica Ortodoxă sărbătorește pe 9 aprilie 2023 Intrarea Domnului în Ierusalim. Această zi de intensă trăire spirituală este premergătoare evenimentelor dramatice din Săptămâna Patimilor, în centrul cărora se află Dumnezeu – Fiul, Cel ce răscumpără lumea prin pătimire și moarte.
Vineri, 7 aprilie, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a primit vizita elevilor calificaţi la faza naţională a Olimpiadei de Religie pentru Cultul Ortodox şi la Olimpiada Națională Interdisciplinară de Limba şi Literatura Română şi Religie „Cultură şi Spiritualitate Românească”.
De marele praznic al Floriilor, toate bisericile din ţară îmbracă haine de sărbătoare. Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Nicodim, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin. La acest Praznic Împărătesc vor fi binecuvântate ramuri de salcie, credincioşii împodobind cu ele uşile şi ferestrele caselor lor.
În așteptarea sărbătorii Învierii Domnului, Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, Episcopia Severinului şi Strehaiei şi Palatul Culturii „Teodor Costescu” au organizat miercuri, 5 aprilie 2023, un concert de pricesne intitulat „Pentru Tine Doamne florile-nfloresc”. Concertul a fost susținut de corul Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, dirijor Pr. Iulian Pruiu şi renumita interpretă de muzică populară Paula Hriscu.
Grupul de cateheză al Parohiei Plopi a desfășurat sub coordonarea părintelui Pacea Marinel, în data de 30 Martie 2023, o activitate filantropică numită: „Ajută un bătrân în postul Sfintelor Paști!”
Vineri, 31 martie, la Biserica „Sfânta Ecaterina” din Salcia a fost organizată o conferinţă duhovnicească cu tema „Credinţă, punte între generaţii”. Conferinţa a adus împreună preoții, profesorii, copii și părinții implicaţi în cadrul proiectului „Tineri și vârstnici să laude numele Domnului”.