Duminică, 19 Mai 2019 22:52

Tudor Vladimirescu pomenit la Prejna

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

La ceas de rugăciune, credincioșii mehedinţeni din localitatea istorică Prejna, așezare legată de numele lui Tudor Vladimirescu, au primit cu bucurie vizita Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Evenimentul a avut loc duminică, 19 mai, fiind prilejuit de slujba de pomenire a marelui revoluționar român din 1821. Locul de întâlnire a fost Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din localitate, ctitoria lui Tudor Vladimirescu.

Ctitorită în anul 1808, biserica a fost clădită din lemn și zugrăvită cu cheltuiala lui Tudor Vladimirescu. Mai târziu, la 1859, în timpul lui Cuza Vodă, locuitorii Prejnei au ridicat ziduri noi, de cărămidă. Chiar dacă la sfântul lăcaș s-a mai intervenit în decursul timpului, acesta a fost păstrat așa cum l-au ctitorit Tudor Vladimirescu și Gheorghe Duncea. Tudor avea rude în neamul Dunceştilor din Prejna și acesta este motivul pentru care a ctitorit o biserica aici.

Trebuie menționat faptul că anul acesta se împlinesc 198 de ani de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu.

***

Cine a fost Tudor? Este cea dintâi întrebare la care trebuie să răspundem pentru a înțelege evenimentul revoluționar din anul 1821. Puținele surse bibliografice susțin că Tudor s-a născut în jurul anului 1780 din țărani liberi sau moșneni. Tatăl său se numea Constantin și era din Prejna Mehedințiului (plaiul Cloșani), iar mama sa, Ana/Ioana, era sora sau fiica preotului Grigore Bondoc din Vladimir.

Este foarte probabil ca părinții lui Tudor să fi dorit ca el să nu rămână un simplu țăran, observând la el o mulțime de daruri native primite de la Dumnezeu.

Povețele primite de la bătrânii satului sau șederea în apropierea părintelui Ciuhoi și a părintelui Bondoc au pus în inima viitorului revolu­ționar primele învățături morale și cele dintâi responsabilități sociale autentic creștine. Într-un studiu publicat în anul 2007 la Sibiu, părintele profesor Sergiu Popescu, de la Facultatea de Teologie din Craiova, susține că Tudor, rămas orfan de tată, a fost luat de călugărul Gherasim Duncea de la Mănăstirea Schitul Topolniței și dus în satul Prejna, unde l-a învățat să scrie și să citească. Acesta ar fi cel care l-ar fi rugat pe boierul Ion Glogoveanu să-l primească pe Tudor împreună cu fiul său la curtea sa din Craiova, "ca să învețe carte boierească".

Şcolit la Craiova

Oricum ar sta lucrurile, plecarea sa la Craiova, unde șade o vreme la rudenia lui, condicarul Lupu, cât și slujirea pe lângă boierul Glogoveanu l-au aruncat pe tânărul Tudor într-o altă lume, mult mai mare și mai complicată decât cea în care se născuse el. Noua situație l-a forțat pe Tudor să înțeleagă foarte repede lucrurile și să arate diplo­mație cu cei mai presus de el, moderație cu clasa de mijloc și radicalism în relație cu subor­donații lui. Relația cu boierul Glogoveanu, comerțul cu animale și alte bunuri, călătoriile sale în provinciile învecinate și mai ales la Viena (1813/1814-1815) l-au ajutat pe Tudor să dobândească și funcții politico-administrative: după anul 1801 devine postelnic, apoi comis, vel sluger, vătaf al plaiului Cloșani și administrator al moșiilor Baia de Aramă și Glogova.

Perioada următoare îi aduce lui Tudor prietenia, cu toate implicațiile ei, unor boieri influ­enți și importanți la acea vreme: Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica, Barbu Văcărescu. Între anii 1807 și 1811, existau în sudul Olteniei patru batalioane, iar Tudor conducea unul dintre ele (Batalionul I de panduri Mehedinți). În ultimii doi ani ai acestei perioade, din ordinul generalului Isaia, Tudor a fost numit comandant peste toate batalioanele. În anul 1815, o garnizoană turcească a insulei Ada-Kaleh distruge, în urma unei expediţii în Oltenia, gospodăria lui Tudor de la Cerneţi şi îi confiscă bunurile. Tot în această perioadă, sora lui Tudor ar fi murit atunci când o ceată de greci a vrut să o răpească.

Cel dintâi pas care anticipa acțiunea revoluționară din 1821 a fost înscrierea de partea rușilor a lui Tudor ca voluntar în războiul ruso-turc (1806-1812). Meritele sale, acțiunile de vitejie, dibăcia lui pe câmpul de luptă i-au adus gradul de locotenent și Ordinul Vladimir.

Revoluționar creștin

În iarna anului 1821, Tudor a încercat să convingă poporul român din Oltenia să se alăture acțiunii sale de a elibera Țara Românească de avariția domnilor fanarioți, a boierilor și a celor care urmăreau propria înavuțire în detrimentul țării și al locuitorilor ei.

Cu certitudine a existat și o pregătire anterioară momentului amintit, ce consta în strângerea de fonduri, arme sau hrană, pregătirea unor baze militare special amenajate, parteneriate sau înțelegeri cu unii boieri autohtoni de bună credință, un corp militar foarte bine pregătit.

Istoriografia ni l-a prezentat pe Tudor ca pe un conducător onest, rațional, patriot, drept, nicidecum ca pe un naiv ori un egoist avid de putere. Atât relația sa cu intelectualii vremii - Gheor­ghe Lazăr, Petrache Poenaru, cât și cu cei din administra­ția țării i-au determinat pe cercetători să vorbească despre revolu­ționarul Tudor ca despre o personalitate complexă și controversată. Marele nostru istoric Nicolae Iorga scria următoarele cuvinte: "Netăgăduit este că era om de inimă. Cine ştie ce ar fi fost într-o altă sferă, într-o altă epocă, cu spiritul mai cultivat, un asemenea om! Avea stofă de om mare, dar timpul, locul şi mijloacele i-au lipsit".

Tudor Vladimirescu poate fi numit "revoluționar creștin" pentru că întreaga sa viață și activitate au fost continuu racordate la credința creștină, la valorile morale propovăduite de aceasta. Chiar și modul în care și-a încheiat viața a avut puternice accente martirice creștine. Perioada creștină anterioară revoluției este trasată de mediul în care s-a născut și a copilărit - ca nepot de preot în mijlocul țăranilor liberi din munții Olteniei. În anul 1806, împreună cu Gheorghe Duncea, Tudor a hotărât zidirea unei biserici în Prejna, care va fi terminată doi ani mai târziu.

Cărțile de cult donate de Tudor bisericilor rămân până azi o mărturie puternică a credinței sale creștine. De pildă, pe o filă a Penticostarului dăruit bisericii din Cloșani, datat la 27 februarie 1819, Tudor a însemnat 15 nume din neamul său, spre a fi po­meniți la Sfânta Liturghie; dintre aceștia, șase sunt clerici - Dionisie arhiereul, Varlaam monahul, Eufrosin Ieromonah, Iosif Ieromonah, Mitrofan Ieromonah. Pe de altă parte, Tudor a promovat o strânsă legătură cu clerul bisericilor și mănăstirilor din Oltenia și din toată țara.

Prezența continuă a unui duhovnic în viața tânărului Tudor ne îndrep­tățește să afirmăm că a avut o autentică relație cu Dumnezeu și cu Biserica creștină. Cel dintâi duhovnic amintit în documentele vremii a fost schimnicul arhimandrit Chiriac Râmniceanu de la Schitul Cioclovina, metoc al Mănăstirii Tismana. Monahul Ilarion, stareţul Mănăstirii „Sf. Ioan cel Mare”-Grecesc din Bucureşti, viitorul Episcop al Argeşului, a fost al doilea duhovnic al lui Tudor. Unele izvoare consemnează faptul că cei doi se cunoscuseră încă din anii 1810-1811.

"Să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni!"

Mesajul revoluționar al lui Tudor se adresa tuturor românilor din Țara Românească, nu doar țăranilor asupriți de politica boierească, ci și celor din orașe. Se amintește de o lege a firii noastre, instinctul de supravie­țuire, care nu poate fi de nimeni contestată.

Pe fondul acestui adevăr, Tudor își propune să-i convingă pe cei care ascultă că acum este momentul de a reacționa luptând, nu prin răbdare și suferință, ca până acum, atât împotriva episcopilor mitarnici și necredincioși, cât și împotriva boierilor răi și a conducerii fanariote.

Știind că se adresează unor creștini, Tudor amintește că Dumnezeu nu iubește răul și, deci, lupta împotriva celor răi este pe placul Domnului. Astfel, cei care săvârșesc binele se aseamănă lui Dumnezeu Cel bun. Îndemnul este simplu și prompt: "Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Şi să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dimpreună vor lucra binele, ca să le fie şi lor bine, precum ne sunt făgăduiţi!". Iată principalul scop al revoluției inițiate de Tudor Vladimirescu: să alegem conducători pe cei buni dintre noi și care vor să facă bine poporului. Rostul organizării acestei adunări revolu­ționare a fost "binele și folosul a toată țara". De reținut este și faptul că Tudor atrage atenția încă de la început că nu va accepta jafurile făcute de revoluționari.



Citit 673 ori Ultima modificare Luni, 20 Mai 2019 12:38

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Octombrie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube