Joi, 06 Iunie 2019 16:19

Episcopia Severinului și Strehaiei a premiat elevii care s-au remarcat la concursurile și competițiile școlare la disciplina religie în anul școlar 2018-2019

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Episcopia Severinului și Strehaiei i-a premiat miercuri, 05 iunie, pe elevii care au obținut rezultate deosebite la concursurile școlare desfășurate în cadrul disciplinei Religie – cult ortodox. 

 

Începând cu ora 17.00, la Centrul Cultural "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Drobeta Turnu Severin, reprezentanții Sectorului Cultural şi Învățământ din cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinți au oferit diplome și premii celor 400 de elevi care au obținut premii la Olimpiada de Religie și la concursurile "Cultură şi spiritualitate romanească" şi "Ucenicii credinţei", desfășurate în anul școlar 2018-2019. 

 

De asemenea, la evenimentul de anul acesta au fost premiaţi şi elevii din grupele catehetice participante la Consursul Naţional "Hristos: sufletul satului meu", iniţiat de Patriarhia Română prin Sectorul Teologic - Educaţional şi implementat la nivelul ficărei eparhii prin Birourile de Catehizare Parohială. 

La eveniment a fost prezent și Întâistătătorul Eparhiei, care i-a felicitat pe tinerii școlari pentru rezultatele obținute şi le-a înmânat personal diplomele de recunoaştere a meritelor. 

Nu au fost uitaţi nici dascălii de religie care i-au îndrumat pe tinerii școlari, insuflându-le dragoste față de valorile moralei creștine. Festivitatea de premiere a fost presărată cu momente artistice. 

De asemenea elevii și părinții prezenți la festivitatea de premiere au putut admira o expozitie de fotografie realizata in cadrul proiectului RORS 26 Moșteniri la granita Dunării proiect ce a avut ca scop descoperirea si valorificarea patrimoniului imaterial în județul Mehedinți din România și districtul Borski Serbia.

Citit 192 ori Ultima modificare Joi, 06 Iunie 2019 16:26

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Iunie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube