Duminică, 21 Aprilie 2024 20:02

Slujbă arhierească la Biserica Sfântul Andrei din Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Pe 21 aprilie, în Duminica a V-a a Sfântului şi Marelui Post închinată Sfintei Maria Egipteanca, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a săvârşit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare la biserica cu hramul „Sf. Apostol Andrei” din cartierul Aluniș al orașului Drobeta Turnu Severin, având alături un ales sobor de preoţi şi diaconi.

Slujba Euharistică a început în jurul orei 08:00, iar răspunsurile stranei au fost date de psalţii Catedralei Episcopale din municipiu.

Slujba arhierească din această duminică a fost prilejuită și de faptul că în această zi de 21 aprilie, părintele paroh Ionuț-Cosmin Ștefan care este și Inspectorul bisericesc al Episcopiei Severinului și Strehaiei a împlinit frumoasa vârstă de 42 de ani.

La finalul Sfintei Liturghii părintele Adrian Antonie Olarean, consilierul administrativ al Eparhiei Mehedințene a dat citire sinaxarului Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca.

După acest moment ierarhul mehedințean a pus la inimile credincioșilor prezenți cuvânt de învățătură despre urcușul duhovnicesc pe calea mântuirii al fiecărui creștin, luând ca exemplu de smerenie și pocăință pe Sfânta Maria Egipteanca. De asemenea, Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii prezenți să sporească rugăciunea în aceste două săptămâni de post ce au mai rămas până la Slăvitul Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

La finalul cuvântului de învățătură, Preasfințitul Părinte Nicodim și-a arătat aprecierea față de frumoasa lucrare pastoral-misionară a părintelui Ionuț-Cosmin Ștefan, atât în plan duhovnicesc prin păstorirea enoriașilor încredințați, cât și în plan administrativ prin lucrările de foarte bună calitate desfășurate la amenajarea curții bisericii, dar și la fațada sfântului locaș de închinare. În semn de apreciere și cu prilejul aniversării frumoasei vârste de 42 de ani, Ierarhul i-a dăruit părintelui Ionuț Ștefan o frumoasă icoană cu Maica Domnului.

Părintele Ionuț Stefan a mulțumit Preasfințitului Părinte Nicodim pentru frumoasele cuvinte de apreciere și pentru purtarea de grijă pe care o are față de această parohie, vizitând de foarte multe ori stadiul lucrărilor ce s-au desfășurat aici în ultima perioadă. La finalul cuvântului părintele paroh a mulțumit autorităților prezente la acest moment aniversar, tuturor credincioșilor prezenți cât și celor care au contribuit la înfrumusețarea acestei sfinte biserici.

Parohia Sfântul Apostol Andrei din Drobeta-Turnu Severin a luat ființă la 1 decembrie 2007 în partea de vest a municipiului. Aparține Protoieriei Drobeta-Turnu Severin din Eparhia Severinului și Strehaiei și deservește un număr de circa 1900 de case.

Biserica acestei parohii este situată în partea de vest a municipiului Drobeta-Turnu Severin, lângă cimitirul romano-catolic, nu departe de Sala polivalentă și Policlinica orașului, fiind, deocamdată, singura biserică din Mehedinți care îl are ca ocrotitor pe Apostolul Românilor.

Terenul pe care s-a construit biserica a fost cumpărat la 26 ianuarie 2018 de către preotul paroh Ionuț-Cosmin Ștefan cu suma de 50.000 de €, suprafața respectivă fiind revendicată și de locuitorul Ion Bobăiceanu din Hinova. Biserica urmează un plan treflat, singura în această situație dintre cele peste 20 de lăcașuri de cult clădite în Eparhia Severinului și Strehaiei după anul 2006.

Este lungă de 25,00 m, lată de 7,00 m și înaltă de 18,00 m. Are o turlă mare, care se sprijină pe naos. Construcția este din cărămidă plină și beton armat, pe temelie de beton. Tencuiala pereților este dintr-o combinație var-nisip, biserica fiind astfel pregătită pentru o viitoare pictură în frescă. Pronaosul bisericii este dreptunghiular, cu un cafas sprijinit pe doi stâlpi ce fac corp comun cu zidul vertical.

Pe peretele vestic al cafasului se află ușa de acces în pod. Pronaosul este prevăzut cu șase ferestre, dispuse câte trei pe pereții de nord și sud. Pe peretele vestic, sub cafas, se află ușa de acces. Naosul are două abside semicirculare, similare celei de la altar, prevăzute cu câte o fereastră fiecare. Deasupra absidelor se ridică turla sprijinită pe cele patru arce, formând la bază patru pandantive.

Turla este de formă circulară și în partea superioară are opt ferestre. Sfântul Altar este prevăzut cu o absidă semicirculară, cu o fereastră spre răsărit, pe axul principal. În partea de nord se află proscomidiarul, iar la sud se află veșmântarul și o ușă de acces. Biserica are și un pridvor deschis, sprijinit pe patru stâlpi cu arcade între ei. Acoperișul întregului lăcaș este din tablă de cupru. Pictura în frescă a fost executată de familia pictorilor bisericești severineni Florica și Eugen Papici.

În luna aprilie a anului 2024 s-a amenajat parcarea din beton armat de aproximativ 600 de metri pătrați și s-au efectuat lucrări la fațada sfintei Biserici.

Articol scris de Pr. Marian-Alin Gigină

Citit 339 ori Ultima modificare Duminică, 21 Aprilie 2024 20:04

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Mai 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube