Credincioşii severineni se vor bucura în ziua de Crăciun, sâmbătă, 25 decembrie, de o slujbă specială săvârşită cu această ocazie la Catedrala Episcopală din municipiu. Cei prezenţi vor trăi minunea Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu împreună cu arhipăstorul lor, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care va liturghisi alături de soborul de preoţi şi diaconi ai Catedralei Episcopale.
Ambianţa duhovnicească de rugăciune va fi întreţinută de răspunsurile date la strană de membrii celor două grupuri psaltice.
La finalul Sfintei Liturghii se va da citire Pastoralei de Crăciun a chiriarhului mehedinţean, iar corul Kinonia va susţine tradiţionalul concert de Crăciun în faţa credincioşilor participanţi la Sfânta Liturghie. Concertul va fi transmis în direct pe calea aerului la Radioul „Lumina” şi online pe paginile de Facebook ale Episcopiei Severinului şi Strehaiei şi Radioului „Lumina”.
Sărbătoarea şi bucuria comuniunii continuă şi duminică, 26 decembrie, în vechea Cetate a Severinului, cu Liturghie arhierească, Episcopia Severinului şi Strehaiei urmând să îşi prăznuiască hramul, „Sf. Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana", iar Preasfinţitul Părinte Nicodim îşi va serba ziua de nume.
Întru mulţi şi binecuvântaţi ani, Preasfinţite Părinte Nicodim!