Duminică, 19 Decembrie 2021 15:00

Slujbă Arhierească la biserica Sf Ilie din Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului a Sfinților Părinți, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la parohia "Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul” din Drobeta Turnu Severin, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

Din soborul de preoţi şi diaconi care au slujit alături de ierarhul nostru, au făcut parte: P.C. Pr. Cătălin Țăruș din cadrul sectorului Cultural al Episcopiei Severinului și Strehaiei, P.C. Pr. Ghinea Gheorghe, parohul bisericii, P.C. Pr. Munteanu Gheorghe, P. C. Pr. Dumitru Stelian – Alin, P. C. Pr. Ivănel Haralambie, P. C. Pr. Ghinea Vasile, Arhid. Chirea Bogdan Costel şi Diac. Nicolae Sorin Marin.

În cuvântul de învățătură, ierarhul mehedințean a vorbit celor prezenți despre bucuria Praznicului celui mare al Nașterii Domnului, sărbătoare ce înfățișează tuturor smerenia și iubirea lui Dumnezeu pentru noi oamenii.

P. C. Pr. Ghinea Gheorghe, parohul bisericii, a mulțumit Preasfințitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei pentru purtarea de grijă și pentru bucuria slujirii.

Construcția bisericii a început în anul 1992, când i s-a turnat fundația demisolului, din beton armat, la adâncimea de 3,50 m. Este o biserică în formă de cruce.

La demisol funcționează un paraclis cu hramul Sf. Nicolae și o sală de pomeniri cu capacitatea de 80 de locuri. Biserica este din cărămidă, având stâlpi și bolți de beton armat. Are lungimea de 35,00 m, lățimea naosului de 12,00 m, și la strane de 16,00 m, iar înălțimea la turla mare de 30,00 m și la turla mică de 25,00 m.

Catapeteasma și stranele sunt din lemn de stejar, sculptate la Tg. Neamț. Scaunele de strană sunt în numărde 46 și sunt sculptate din lemn de cireș. Biserica nu are pictură exterioară, dar pe frontispiciu sunt șapte icoane rotunde și icoana hramului, Sf. Ilie, litografiate pe tablă de aluminiu. Pictura interioară este executată în fresco de către pictorii de categoria I Eugen și Florica Papici în anul 2018, primind calificativul EXCEPȚIONAL din partea Comisiei de recepție a picturii, condusă de prof. Grigore Popescu din București.

Citit 1003 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube