Sâmbătă, 20 Iulie 2019 20:05

Vreme de praznic pentru biserica Schitul de Sus

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Binecredincioşii creştini mehedinţeni au participat sâmbătă, 20 iulie, la hramul bisericii Schitul de Sus. Aşezată sub patronajul spiritual al Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, lăcaşul de închinare a adunat în juru-i mulţime de pelerini veniţi de prin toate părţile judeţului în ziua praznicului slăvitului proroc.Slujba a fost săvârşită de Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Nicodim, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi.

Răspunsurile din timpul Sfintei Liturghii au fost asigurate de către Grupul  Psaltic ,,Sfântul Nicodim de la Tismana"  al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu-Severin.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Nicodim a vorbit despre viața sfântului Ilie Tesviteanul.

Piatra de temelie a bisericii cu hramul "Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul" a fost pusă în anul 1994, cu binecuvântarea Î.P.S. Acad. Dr. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olterniei, de către Preasfinţitul Părinte Dr. Damaschin Severineanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei.

Lucrările de construcţie s-au realizat între anii 1994-2004 cu sprijinul Preacuviosului Părinte Arhimandrit Pavel Nicolăescu, stareţul mănăstirii Topolniţa, cu ajutorul enoriaşilor şi al altor donatori.

Pictura sfântului lăcaş de închinare s-a realizat între anii 2004-2012 de către familia pictorilor Lăcrămioara şi Liviu Anton din Bucureşti, în tehnica "fresco", cu sprijinul Primăriei Izvoru Bârzii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte.

Biserica de la Schitul de Sus a fost sfinţită pe 26 august 2012, de Mitropolitul Olteniei, ÎPS Părinte Acad. Dr. Irineu.

Citit 3663 ori Ultima modificare Duminică, 28 Iulie 2019 18:08

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube