Vineri, 27 Septembrie 2019 17:56

In memoriam...

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După câteva zile de la trecerea la viața veșnică, spre a sluji la Altarul Ceresc, a Preacuviosului Părinte Pavel, Starețul Sfintei Mănăstiri Topolnița, lipsa părintelui Arhimandrit se resimte tot mai mult, iar comunitatea religioasă de la Topolnița nu se poate obișnui cu această mare pierdere.

În semn de prețuire și veșnică amintire, domnul profesor Eugen Fritea a compus un poem în care elogiază personalitatea părintelui Stareț:

"Duhul vieții și al blândeții le-ai avut îngemănate,

Dovedind că prin credință și astăzi orice se poate.

Minunea dumnezeiască o așteptai prin rugăciune

Și cu sufletul din TINE ne-ndemnai spre fapte bune.

 

Așa te-am știut pe TINE prieten, preot, slujitor,

Pentru tot ce Preoția ți-a dat harul roditor.

În credință adunat-ai l-acest Schit o lume-ntreagă,

Și bogatul, și săracul, alungând singurătatea și trăirea cea pribeagă.

 

Aici, noi cu mângâiere, așteptam să ne primești,

Și cu suflete deschise ce-aveam bun să ni-l sfințești.

Doamne, de azi, ți-om duce dorul și săraci noi vom rămâne,

În altarul nost’ de suflet cu sfințire noi te-om pune.

 

Zâmbetul și-a TA privire pe veci ne-o călăuzi,

Și iubirea ta de OAMENI, prin NOI toți va înflori.

Nu credeam c-așa aproape spre DOMNUL tu vei pleca,

Ci-așteptam că la durere, TU pe NOI ne vei salva.

 

Dacă viața e complicată și nimeni n-o poate ști,

TU ne-ai pilduit într-una mereu a ne pregăti.

Azi durerea este mare, lumea multă-o dovedește, 

Căci prin munca-ți slujitoare, credință din noi va crește.

 

Du-te-n ceruri cu-mpăcare, că-n credință ai slujit,

Și că misia sublimă  prin trăirea-ți s-a-nplinit.

SCHITUL nostru va rămâne și ȚIE îndatorat,

Că-n slujirea sufletească și PAVEL s-a implicat!

 

P.S.

Doamne, IARTĂ-L, noi vom spune în durere-mpreunați,

Și cu rugăciune multă l-om plânge ca ai lui frați,

Dumnezeu să-l odihnească, în veci POMENIREA LUI,

Nu te-om uita niciodată, slujitor al Domnului!"

Citit 934 ori Ultima modificare Luni, 30 Septembrie 2019 08:36

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Noiembrie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube