Duminică, 26 Ianuarie 2020 15:32

Duminica a XXXII-a după Rusalii la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Duminica a XXXII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei a slujit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală cu hramurile "Învierea Domnului" şi "Sf. M. Mc. Gheorghe" din Drobeta-Turnu Severin.

Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de soborul de preoți și diaconi ai sfântului lăcaș de închinare, iar răspunsurile stranei au fost asigurate de grupurile psaltice ale Catedralei.

În cuvântul de învățătură rostit, făcând referire la pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a îndemnat pe cei prezenți să aibă o pocăință sinceră către Dumnezeu, la fel ca vameșul Zaheu, atunci când L-a primit pe Mântuitorul Iisus Hristos în casa sa.

,,Pericopa evanghelică din acestă Duminică (Ev. Luca 19, 1-10) ne vorbeşte despre ochii marelui păcătos, căpetenia trădătorilor, care se întâlniră cu ochii Sfântului lui Israel - Hristos Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Iubirea vede ceea ce nu îi este accesibil ochiului indiferent sau duşmănos. Iubind dezinteresat chipul lui Mesia, Zaheu a putut să recunoască imediat în învăţătorul aflat în trecere prin Galileea pe Domnul Hristos, iar Domnul, plin de iubire dumnezeiască şi omenească, a văzut în acest Zaheu, care îl privea din ramurile sicomorului, acele adâncimi sufleteşti pe care nici Zaheu nu şi le cunoscuse până atunci.

Domnul a văzut că iubirea arzătoare pentru Sfântul lui Israel, neîntunecată câtuşi de puţin de vreun interes personal, a acestei inimi de trădător, poate să-l renască şi să-l înnoiască. Atunci răsună glasul dumnezeiesc: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”. Şi renaşterea morală, mântuirea, înnoirea au venit la Zaheu şi la toată casa lui", a prezentat Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Citit 476 ori Ultima modificare Duminică, 26 Ianuarie 2020 15:51

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Iulie 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube