Joi, 20 Iunie 2024 12:37

Slujirile Preasfinţitului Părinte Nicodim la praznicele Pogorârii Duhului Sfânt şi Sfintei Treimi

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În Duminica a VIII-a după Paşti, a Rusaliilor, Cincizecimii sau Pogorârii Sfântului Duh, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va săvârşi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cerneţi.

Ambianţa duhovnicească şi comuniunea euharistică de la Sfânta Liturghie vor fi întregite prin participarea unui ales sobor de preoţi şi diaconi, coliturghisitori cu Părintele Episcop, precum şi de mulţimea credincioşilor.

Vechea vatră monahală de la Cerneţi este aşezată în imediata apropiere a municipiului Drobeta-Turnu Severin. Pentru că este o mănăstire de maici, cu prilejul târnosirii din 24 august 2008, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a rânduit pentru mănăstirea de aici şi un al doilea hram, „Sfânta Cuvioasă Anastasia Romana“, pomenită în fiecare an la 29 octombrie.

Luni, 24 iunie 2024,  când Biserica Ortodoxă prăznuieşte „Sfanta Treime” şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Nicodim va sluji la Mănăstirea Strehaia care îşi serbează hramul.

La propunerea Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei, în urma aprobării Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi a recunoaşterii de către Stat, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, s-a reînfiinţat Mănăstirea Strehaia, reluându-se astfel viaţa monahală după o întrerupere de 127 de ani pe aceste meleaguri.

Citit 665 ori Ultima modificare Joi, 20 Iunie 2024 20:35

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Iunie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube