Joi, 30 Mai 2024 17:49

Slujire arhierească la Catedrala episcopală în Duminica a V-a după Paști (a Samarinencei)

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Credincioşii severineni vor avea parte şi în a cincea duminică după Sfintele Paşti, a Samarinencei, de alese bucurii duhovniceşti. În această duminică, pe 2 iunie, enoriaşii şi închinătorii Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin aşteaptă în mijlocul lor pe Întâistătătorul Eparhiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Tot în această zi va avea loc şi revederea absolvenților promoției 1979-1984 a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, promoţie din care şi Preasfinţitul Nicodim face parte, aceasta fiind a 29-a promoție a școlii din Bănie, care s-a remarcat în perioada anilor de școală prin purtarea faimei școlii teologice craiovene în cadrul multor olimpiade și concursuri școlare.

Aşadar, la 40 de ani de la terminarea Seminarului Teologic din Craiova, Părintele Episcop va sluji Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie împreună cu profesorii şi colegii clerici ai acestei promoţii, precum şi cu preoţii şi diaconii Catedralei.

Răspunsurile liturgice vor fi date în manieră bizantină de către cele două grupuri psaltice ale Catedralei: „Sf. Nicodim” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe”.

Evanghelia Duminicii prezintă întâlnirea Domnului cu o femeie din Samaria.

Convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu femeia samarineanca la fântâna lui Iacob este o lecţie de catehizare creştină şi o călăuză pe calea mântuirii pentru noi toţi. Preoţii învaţă din Evanghelie cu câtă înţelepciune trebuie să câştige sufletele oamenilor pentru viaţa veşnică, ştiind că nu este meşteşug mai mare şi mai greu decât acela de a vâna pe cei păcătoşi la pocăinţă. Tot astfel, creştinii buni învaţă că „apa cea vie”, dătătoare de viaţă, a credinţei ortodoxe şi toate izvoarele mântuirii se află numai la fântâna vieţii care este Biserica. Aici ne aşteaptă Hristos să venim să ne închinăm, să ne rugăm şi să-L lăudăm, să ne mărturisim păcatele şi să-I cerem iertare şi mântuire.

Citit 815 ori Ultima modificare Joi, 30 Mai 2024 17:50

Cele mai citite articole

radiolumina logo

 
« Noiembrie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube