Tot în această zi a avut loc și revederea absolvenților promoției 1979-1984 a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, promoţie din care şi Preasfinţitul Nicodim face parte, aceasta fiind a 29-a promoție a școlii din Bănie, care s-a remarcat în perioada anilor de școală prin purtarea faimei școlii teologice craiovene în cadrul multor olimpiade și concursuri școlare.
Aşadar, la 40 de ani de la terminarea Seminarului Teologic din Craiova, Părintele Episcop a slujit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie împreună cu profesorii şi colegii clerici ai acestei promoţii, precum şi cu preoţii şi diaconii Catedralei.
Răspunsurile liturgice au fost date în manieră bizantină de către cele două grupuri psaltice ale Catedralei: „Sf. Nicodim” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe”.
În cuvântul de învățătură, Preacucernicul părinte Ștefan Reșceanu, director al Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” în perioada 1982 – 1990, iar mai apoi decan al Facultății de Teologie din Craiova în perioada 2000 – 2008, a expus credincioșilor istoria samarinenilor. În 722, î.Hr, după un asediu de trei ani, regele Șalmaneser al Asiriei a cucerit Samaria și a deportat elita israelită în Arisiria. Succesorul acestuia, Sargon, „a adunat oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat prin cetăţile Samariei în locul fiilor lui Israel” (IV Regi 17, 24). Fiecare grup stabilit în regiune a venit cu propriile lui zeități, creându-se un amalgam de credințe politeiste și, de aceea, Dumnezeu a trimis lei ca să-i omoare, deoarece „nu cinsteau pe Domnul” (IV Regi 17,25).
Țara locuită de evrei, în vremea Mântuitorului, cunoștea două provincii: Galileea, la nord și Iudeea, la sud. Între aceste două provincii se interpunea Samaria. Când trebuiau să meargă din Iudeea în Galileea și invers, evreii nu treceau prin Samaria, deși drumul era cel mai scurt, ci preferau să ocolească, mergând prin deșert, pe unde greutățile erau foarte mari, din cauza lipsei apei și a atacurilor fiarelor sălbatice. Când erau totuși forțați să treacă prin Samaria, făceau călătoria în mare grabă, iar când ieșeau din acest teritoriu, își scuturau sandalele, ca nu cumva praful samarinenilor să spurce pământul sfânt al evreilor.
Mântuitorul hotărăște să traverseze Samaria împreună cu apostolii. Se oprește în vecinătatea cetății Sihar și se așează la fântâna lui Iacov. Ostenit și însetat, cere unei femei care venise să scoată apă, să-I dea să bea, pretext pentru dialogului care va urma. De la aspecte interculturale se va ajunge la chestiuni personale. Femeia va afla că Cel care îi stă înainte e la curent cu viața ei și e capabil să o răsplătească pentru efortul de a-I ostoi setea. Hristos îi promite „apa cea vie”. În entuziasmul clipei, merge în cetate să vorbească și celorlalți despre cel pe care L-a descoperit. Nu înainte de a-I împărtăși frământarea mistică pe care o are. Legată de locul potrivit de închinare. Context în care află că aspectul fundamental al preocupării ei trebuie să fie de natură spirituală, nu materială.
Apoi, Preasfințitul părinte Nicodim a ținut să îi mulțumească Bunului Dumnezeu pentru această zi în care, cu bucurie mare, cei ce mai înainte erau doar niște simpli învățăcei, astăzi slujitori ai Sfintelor Altare, s-au revăzut după 40 de ani.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția sa a oferit în dar Crucea Mehedințeană preacucernicului părinte Ștefan Reșceanu, dar și preacucernicului părinte Alexandru Izvoranu.
