Marți, 25 Aprilie 2023 22:41

Slujbă de mulțumire la împlinirea a 19 ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Nicodim ca Episcop al Severinului și Strehaiei

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Pe 25 aprilie 2023 s-au împlinit 19 ani de când Preasfințitul Părinte Nicodim a fost instalat în scaunul de Episcop al Severinului şi Strehaiei. Astfel, la Centrul Eparhial, a avut loc o slujbă de Tedeum pentru a marca cei 19 ani de când a fost întronizat ca Episcop al reînființatei Episcopii a Severinului și Strehaiei.

 

La slujba de Tedeum au luat parte angajații Centrului Eparhial, Consilieri, inspectori și personalul ce își desfășoară activitatea în cadrul sectoarelor Episcopiei Severinului și Strehaiei.

În cuvântul de la finalul Slujbei de Tedeum, Preasfințitul Părinte Nicodim a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru toate realizările ce s-au înfăptuit în cei 19 ani de ființare ai Episcopiei Severinului. De asemenea, Ierarhul a adus cuvânt de mulțumire Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfințitului Părinte Teofan și Înaltpreasfințitului Părinte Irineu pentru toată purtarea de grijă, dar și tuturor acelora care, cu timp si fără timp, au sprijinit , alături de personalul Episcopiei Severinului și Strehaiei, toate activitățile desfășurate spre Slava lui Dumnezeu și buna sporire a sfintelor lui Dumnezeu biserici din cuprinsul Eparhiei Mehedințene.

În cei 19 ani de păstorire, Preasfințitul Nicodim a desfășurat la nivelul județului Mehedinți o intensă activitate culturală, misionară și social-filantropică.

De-a lungul anilor, a avut mai multe ascultări: frate, închinoviat la schitul Topolniţa (1979); tuns în monahism tot aici, cu numele Nicodim (1983); hirotonit ierodiacon în 1983 şi apoi ieromonah, în 1985, pe seama aceleiaşi mănăstiri; preot paroh la Parohia Baloteşti, jud. Mehedinţi (1985-1994); hirotesit protosinghel (1990); stareţ la Mănăstirea Topolniţa (1990-1991); stareţ al Mănăstirii Vodiţa (1991-2001); consilier al Arhiepiscopiei Craiovei (Sectorul Misionar-Social, din 2001); hirotesit arhimandrit (2001).

La propunerea Înaltpreasfințitului Teofan Savu al Olteniei, arhimandritul Nicodim a fost numit Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, cu titlul „Gorjeanul” (în 19 august 2001); a avut mai multe încredinţări în Arhiepiscopia Craiovei, între care şi lector asociat la Facultatea de Teologie din Craiova.

În 11 februarie 2004, Colegiul Electoral al Adunării Naţionale Bisericeşti l-a ales episcop al Episcopiei Severinului şi Strehaiei (instalat la 25 aprilie 2004, în municipiul Drobeta-Turnu Severin); astfel, prin acest act s-a reînviat vechea Eparhie a Severinului (sec. XIV), precum şi a Strehaiei (din secolul XVII).

În eparhie a înfiinţat trei noi protopopiate: la Vânju Mare, la Baia de Aramă şi la Drobeta-Turnu Severin (2004); în 2005 a înfiinţat postul de Radio creştin-ortodox „Lumina” la Drobeta-Turnu Severin, iar în 2006, Editura Didahia Severin, tipărind cărţi de spiritualitate ortodoxă; Catedrala Eparhială din Drobeta-Turnu Severin (alături de alte lăcaşuri de cult) este în curs de finalizare; au fost înfiinţate sau reînfiinţate în eparhie şase mănăstiri: Coşuştea-Crivelnic, Cerneţi, Baia de Aramă, Mraconia, Godeanu şi Jiana.

Ca un Arhipăstor neobosit, Preasfințitul Părinte Nicodim a hirotonit preoți pentru credincioșii mehedințeni și a vegheat îndeaproape asupra turmei încredințate spre păstorire.

La ceas aniversar rugăm pe Bunul Dumnezeu să îi dăruiască alesului Său arhierie îndelungată, cu spor pe calea mântuirii!

La mulţi ani, Preasfinţite Părinte Episcop!

Citit 751 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube