Sâmbătă, 02 Martie 2019 17:53

Slujbă arhierească de 1 martie la Mănăstirea Topolniţa

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Şi anul acesta, la 1 martie, la mănăstirea Topolniţa au venit în pelerinaj numeroşi creştini din localităţile învecinate pentru a lua apă sfinţită şi pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de părintele episcop Nicodim.

După Sfânta Liturghie s-a săvârşit slujba aghiasmei celei mici, în cadrul căreia s-au citit şi molitfele Sfântului Trifon, pentru îndepărtarea dăunătorilor de la ţarinile dar şi de la seminţele ce urmează a fi semănate de credincioşi acum la început de  primăvară. Această rânduială a fost aşezată imediat după al Doilea Război Mondial, de vrednicul de pomenire, ieromonahul Graţian Rădac, stareţul mănăstirii Topolniţa în perioada 1943-1990. Anul acesta, de 1 martie, s-au împlinit 29 de ani de la trecerea la cele veşnice a stareţului Graţian Rădac. În încheiere a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru vieţuitorii sfântului aşezământ mănăstiresc.

Citit 3627 ori Ultima modificare Sâmbătă, 02 Martie 2019 17:58

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube