Joi, 02 Noiembrie 2023 13:09

Slujirile Preasfinţitului Părinte Nicodim în acest sfârşit de săptămână (4 şi 5 noiembrie)

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Sâmbătă, 4 noiembrie, Preasfinţitul Părinte Nicodim va sluji Sfânta Liturghie la biserica parohiei Schinteieşti din Protopopiatul Drobeta Turnu Severin. Prezenţa Ierarhului nostru în această parohie este prilejuită şi de sfinţirea unei capele mortuare, a noii clopotniţe şi a sălii de pomeniri, toate ridicate cu purtarea de grijă a Părintelui Paroh Şteta Ionuţ şi cu sprijinul enoriaşilor acestei parohii.

În aceeaşi zi, Ierarhul nostru va resfinţi şi biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din satul Bîrîiacu, comuna Ponoarele, Parohia Tarniţa din Protopopiatul Baia de Aramă. Pentru reabilitarea bisericii s-au realizat lucrări capitale şi pictură din nou prin osteneala Preotului Paroh Nebunu Vili Dorin cu sprijinul enoriaşilor şi al Primăriei Ponoarele.

În Duminică a XXII-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Nicodim va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sf.M.Mc.Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin. Ierarhul va avea alături soborul de preoţi şi diaconi al Catedralei, iar răspunsurile la strană vor fi date de membrii celor două grupuri psaltice ale Catedralei. Cu acest prilej, Ierarhul mehedinţean va săvârşi şi slujba de sfinţire a noii Cruci ce va fi aşezată pe turla mare a cinstitului lăcaş de închinare.

Conținutul Evangheliei din Duminica a XXII-a de după Rusalii ne aduce în atenţie Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Episodul din Duminica bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr este unul cu un puternic mesaj teologic și social, deopotrivă. Vorbește despre modul în care anumite răni ar putea fi tămăduite prin iubire, atenție și compasiune. Dar și despre eshatologie, eternitate, răsplată și pedeapsă. Le spune multe și celor care, plasați în imediata vecinătate a lui Hristos, ascultă cuvintele Lui - și nouă, celor care ne aplecăm asupra lor la aproape două milenii distanță.

Citit 1185 ori Ultima modificare Joi, 02 Noiembrie 2023 13:17

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube