Programul manifestărilor va debuta duminică, 3 noiembrie, prin oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de arhierei sub protia Înaltpreasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Mănăstirea Sfânta Treime din Municipiul Strehaia, aşezământul monahal prăznuindu-şi celui de-al doilea hram, pe Sfânta Teofana Basarab. Din soborul de arhierei vor mai face parte Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Părinte Paisie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
În zilele de luni şi marţi, 4 şi 5 noiembrie, se va desfăşura la Centrul Cultural-Misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Drobeta-Turnu Severin, sesiunea de comunicări a simpozionului „Țara Severinului - Oameni. Fapte. Locuri”. În cadrul simpozionului se vor susține lucrări ce vor avea ca subiect teme legate de anul omagial 2024.
Anul 2024 aduce în atenția noastră numeroase alte comemorări și omagieri, dintre care amintim doar împlinirea a 500 ani de la distrugerea Cetății Severinului de către oastea otomană condusă de Suleiman Magnificul sau 30 ani de la punerea pietrei de temelie la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin.