În duminica a XXVII-a după Rusalii luăm aminte la cuvântul lui Dumnezeu aflat în Sfânta Evanghelie după Luca 13, 10-17, unde se vorbeşte despre minunea vindecării femeii gârbove.

Auditoriul pestriț are parte, între altele și de prezența unei femei bolnave. Gârbovită deja de 18 ani, ea se integrase de bună seamă în peisaj purtându-și suferința cu demnitate. Nu lipsea nici de la activitățile ce defineau slujirea lui Dumnezeu și proslăvirea Lui. Într-o societate în care lumea se raporta diferit la femeie, ea se găsea undeva în spatele locașului de rugăciune. Înspre ieșire. Locul din față le era rezervat bărbaților. Și ei erau ierarhizați în funcție de statutul social. Propovăduitorul nu are însă ochi pentru cei din față. Poate și pentru că erau infatuați, probabil și din alte motive. De bună seamă și din dorința de a-i cuprinde pe toți, nu scapă din vedere periferiile. Nici în sinagogă, nici în activitatea Lui ulterioară. Aruncă ochii peste mulțime și-o vede. Naratorul nu arată clar dacă a existat o rugăminte adresată, fie și prin intermediul tresăltărilor inimii, Celui care propovăduia. În cele aproape două decenii de suferință vor fi existat, de bună seamă destule altfel de solicitări. Acum, probabil se resemnase și ea. Se apropia de zenitul vieții și nu mai ținea atât de mult la aspectele calitative.

Dar Domnul n-o uitase. O cheamă, ostentativ. I se adresează personal, așa cum ni se adresează și fiecăruia dintre noi atunci când intrăm în dialog cu El. Și-i spune: „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”. Replica e urmată de un gest simbolic. Își pune mâinile asupra ei. Apăsarea harului nu e una împovărătoare. Aduce cu sine eliberarea. Din robia patimilor și a bolii. Nu e aidoma apăsărilor omenești. Nici pe departe! Distinsei doamne i se restituie calitatea de om. Căci în grecește, antropos, cum e termenul generic, se definește ad-litteram prin: cel care privește în sus.