Luni, 20 Mai 2024 10:40

Praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena - hramul bisericii de lemn a mănăstirii Topolnița

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena va aduna credincioşi din toate părţile județului Mehedinţi la hramul bisericii de lemn a mănăstirii Topolniţa. Slujba de praznic va fi săvârșită marţi, 21 mai, de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Răspunsurile stranei vor fi date de psalţii Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin.

Credincioșii mehedințeni merg încă din ajunul sărbătorii în pelerinaj la vechea vatră monahală, luând parte la slujba Privegherii. În ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi oficiată la altarul de vară al ctitoriei Sfântului Nicodim cel Sfințit de la Tismana.

Împreună cu ierarhul locului va sluji un sobor de ieromonahi şi de preoţi din care va face parte și părintele arhimandrit Gherasim Armulescu, stareţul mănăstirii.

Cu acest prilej, Preacuviosului Părinte Mihail Răzuşi i se va acorda rangul de arhimandrit.

Ca prinos de recunoştinţă adus ctitorilor, stareţilor şi vieţuitorilor, închinătorilor, donatorilor şi binefăcătorilor acestei mănăstiri, adormiţi întru dreapta credinţă, după Sfânta Liturghie se va săvârși slujba parastasului.

Citit 214 ori Ultima modificare Luni, 20 Mai 2024 10:43

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Iunie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube