Duminică, 19 Mai 2024 20:45

În Duminica Mironosiţelor, Preasfinţitul Nicodim a slujit la hramul Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu Vâlcea

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Ocrititorul Eparhiei Râmnicului, a fost sărbătorit în chip deosebit la Catedrala Arhiepiscopală, duminică, 19 mai. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Bucuria sărbătoririi Sfântului Ierarh Calinic a fost împărtășită de preoții, monahii, monahiile și credincioșii din Arhiepiscopia Râmnicului, care s-au așezat prin rugăciune sub oblăduirea părintelui duhovnicesc al Olteniei de sub Munte.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a descoperit preoților, credincioșilor și pelerinilor prezenți la sărbătoare însemnătatea cinstirii femeilor mironosițe, mărturisitoare ale Învierii Mântuitorului Hristos, arătând că „virtuțile care au împodobit caracterul femeilor mironosițe sunt evlavia pentru Hristos, râvna și bărbăția de suflet.

Femeile mironosițe, duminică ,,foarte de dimineață”, așa cum se spune în originalul grecesc – λίαν πρωῒ, s-au dus să ungă trupul Domnului Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că ,,a treia zi merg la mormânt să împlinească cele ale ungerii”. Urmarea acestui fapt fusese că găsiseră mormântul gol, fiindcă Hristos înviase.

Sfânta Scriptură consemnează numele femeilor mironosițe: prima este Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, a doua este Maria Magdalena, apoi Maria lui Cleopa (,,cealaltă Marie”), Salomeea, Suzana, Ioana și cele două surori ale lui Lazăr, Marta și Maria.

Virtuțile acestor femei mironosițe au în vedere în primul rând credința de nezdruncinat că Hristos era Mesia cel vestit de prooroci. Ele erau rugătoare, făceau milostenie din avutul lor și au fost martore a multor minuni ale Mântuitorului. Bărbăția lor în timpul răstignirii, dar și aceea de a trece prin frica nopții la mormânt, netemându-se de ostașii sângeroși romani și de necredincioșii iudei, este o altă însușire a caracterului lor spiritual. Ele devin vestitoarele Învierii, negăsindu-L pe Hristos în mormânt. Ziua de astăzi este ziua femeii creștine, fiindcă femeile creștine sunt ucenițe ale femeilor mironosițe. Femeile creștine sunt numite de părinții duhovnicești români candele ale credinței în afara spațiului bisericesc”, a spus Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.

Evlavia mărturisitoare a femeilor mironosițe a fost arătată și de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care le-a prezentat drept „exemplu de curaj și jertfelnicie, de bunătate și înțelepciune. Prin faptele lor luminoase și mărturisirea bucuriei Învierii Domnului în momentele în care toți ceilalți erau înfricoșați, femeile mironosițe ne credințează că sfințenia este chemare înaltă, care arată desăvârșirea și înțelesul a toată virtutea”.

Chiriarhul Râmnicului a mulțumit apoi Preasfințiților Părinți Episcopi pentru bucuria împărtășită clerului și credincioșilor din Arhiepiscopia Râmnicului prin participarea la Sărbătoarea Sfântului ierarh Calinic, precum și tuturor acelora care au sprijinit organizarea acestui eveniment duhovnicesc al Olteniei de sub Munte.

Credincioşii prezenţi au putut aduce cinstire sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, care au fost scoase în procesiune (în această dimineaţă) din Catedrala Arhiepiscopală şi aşezate spre închinare în baldachinul special amenajat din apropierea lăcaşului de cult.

Sărbătoarea Aducerea în Oltenia a moaștelor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica a fost introdusă în calendarul Mitropoliei Olteniei, începând cu anul 2014, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Irineu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rememorând prezenţa în Oltenia pentru o săptămână (28 aprilie – 5 mai 2012) a sfintelor moaşte ale Sfântului Ierarh Calinic, Ocrotitorul Eparhiei Râmnicului.

Sursa şi fotocredit: arhiepiscopiaramnicului.ro

Citit 364 ori Ultima modificare Duminică, 19 Mai 2024 20:54

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Iunie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube