Luni, 15 Mai 2023 08:48

Părintele Mihail Ilea de la Parohia Gruia a fost prohodit

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sâmbătă , 13 mai 2023, părintele Mihail Ilea, preot pensionar,  de la Parohia Gruia a fost prohodit la Biserica din localitatea Gruia, județul Mehedinți.

 

Slujba Sfintei Liturghii din ziua prohodirii a fost oficiată de un ales sobor de preoți din cadrul Protoieriei Vânju Mare, protoierie de care aparține administrativ parohia Gruia. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată în biserica Parohiei Gruia, biserică în care a fost slujitor părintele Ilea până la ieșirea sa la pensie și apoi ca preot pensionar vreme de peste doi ani.

Trupul neînsuflețit al Părintelui Ilea Mihail a fost depus în această biserică în ziua de vineri 12 mai 2023 pentru ca toți fiii duhovnicești ai părintelui să își poată lua rămas bun de la duhovnicul lor așa cum se cuvine, în biserica în care a slujit cu timp și fără timp vreme îndelungată.

După slujba Sfintei Liturghii, începând cu orele 11:30 a avut loc slujba de prohodire a părintelui Mihail Ilea, slujbă oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei având alături un numeros sobor de preoți care de-a lungul vieții l-au cunoscut pe părintele Mihail.

Slujba de prohodire a fost oficiată în curtea bisericii din Gruia pentru ca mulțimea credincioșilor care au venit să își ia rămas bun de la duhovnicul lor, să poată participa la slujba de prohodire.

Necrologul de la finalul slujbei înmormântării a fost ținut de părintele Ioan Iacob de la parohia Pristol care a vorbit despre misiunea preotului în parohie și a evidențiat personalitatea părintelui Mihail Ilea precum și despre activitatea misionară pe care acesta a desfășurat-o în parohie.

De asemenea, la final, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a pus la inimile celor prezenți cuvânt prin care a arătat importanța preotului Mihail Ilea pentru comunitatea parohială de la Gruia. De asemenea, Preasfinția Sa a evidențiat sprijinul pe care familia părintelui Mihail i l-a dat de-a lungul activității sale ca păstor de suflete asemănând preoteasa părintelui cu un Simon din Cirene. La final, Ierarhul și-a exprimat înalta apreciere în numele Episcopiei Severinului și Strehaiei și a preoților slujitori pentru activitatea pastoral misionară a părintelui Mihail Ilea în localitatea Gruia

După slujba de prohodire soborul slujitor a purtat în procesiune sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui în jurul Bisericii din Gruia, după rânduiala prohodirii preoților, iar la final părintele a fost înhumat.

Citit 803 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube