Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim alături de un ales sobor de preoți și diaconi veniți de aproape și de departe pentru a fi în comuniune liturgică la hramul Parohiei Baia de Aramă. Slujba a fost oficiată pe un podium special amenajat în curtea Parohiei Baia de Aramă lângă paraclisul închinat sfinților Părinți Ioachim și Ana pe locul unde va fi construită birerica mare a parohiei.
În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Nicodim le-a vorbit credincioșilor prezenți despre importanța ascultării cuvântului lui Dumnezeu și împlinirea lui făcând o paralelă intre pericopa evanghelică citită în ziua nașterii Maicii lui Dumnezeu și pericopa din ziua de prăznuire a Sfinților Ioachim și Ana. De asemenea Preasfințitul părinte Nicodim le-a vorbit celor prezenți si despre smerenia și curăția Sfinților Părinți Ioachim și Ana.
Piatra de temelie a acestui paraclis a fost pusă la data de 12 ianuarie 2018, cu purtarea de grijă a preasfințitului părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei și cu susținerea părintelui paroh Stănică Vlad Florin, dar și a părintelui Potropop Ganţu Vasile.
Datorită faptului că hramul orașului Baia de Aramă este Nașterea Maicii Domnului, paraclisului i-a fost acordat hramul ,,Sfinții Părinți Ioachim și Ana".
Hotărârea de a se construi un locaș de închinare în acest oraș, a fost luată, datorită faptului că în localitatea Baia de Aramă nu se afla o altă biserică parohială în care să se poată oficia serviciul liturgic, în afară de mănăstirea Sfinții Voievozi din această localitate.
Paraclisului parohial, cu Hramul Sfinții Ioachim și Ana a fost ridicat pentru a se putea oficia sfintele slujbe până la ridicarea unei biserici parohiale mai încăpătoare.