Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de un sobor de ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, alături de o aleasă adunare de preoţi şi diaconi.
Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei va coliturghisi luni, 1 octombrie, la Miercurea Ciuc, în Episcopia Covasnei şi Harghitei, în cadrul Sfintei Liturghii săvârşită cu ocazia hramului Catedralei Episcopale - Acoperământul Maicii Domnului.
Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de un sobor de ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, alături de o aleasă adunare de preoţi şi diaconi.
Cu adâncă durere am primit vestea că în seara zilei de duminică, 8 noiembrie 2020, după 30 zile de luptă cu virusul Sars-Cov2, părintele Adrian-Claudiu Căpitănescu s-a mutat la Domnul,…
Urmând tradiţiei începută încă de la înființarea Episcopiei Severinului și Strehaiei, corul Kinonia aduce în fiecare an vestea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos în numeroase comunități din cuprinsul Episcopiei Severinului…
Hristos a înviat ! În aceste zile luminate de bucuria Învierii lui Hristos, dar și de bucuria regăsirii creștinilor ortodocși în comuniune și solidaritate prin sprijinirea concretă a oamenilor afectați…