Luni, 27 Martie 2023 12:23

La spitalul oraşului Strehaia s-a desfăşurat o nouă activitate în cadrul Concursului Naţional Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La spitalul oraşului Strehaia s-a desfăşurat o nouă activitate în cadrul Concursului Naţional Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”.

De câteva zile s-au redeschis două din secţiile spitalului din Strehaia, acestea fiind dotate cu mobilier şi paturi noi, fiind deja primiti pacienţi. În ajunul Bunei Vestiri preoţii din oraş împreună cu elevii de la Grupul Catehetic „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Strehaia au mers la spital unde a avut loc o slujbă de sfinţire a celor două secţii. Apoi preoţii şi copiii au rostit împreună rugăciuni de binecuvântare a personalului medical şi de tămăduire a pacienţilor care se aflau în spital. Cu aceasta ocazie elevii grupului catehetic au dăruit icoane pentru cabinetele medicale şi saloanele spitalului. Icoanele aduc nadejde de vindecare pentru bolnavi şi binecuvântarea personalului medical care activeaza acum în spital.

Pr. Gîrniţă Cristian-Ionuţ

Citit 1111 ori Ultima modificare Luni, 27 Martie 2023 12:37

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube