Vineri, 20 Mai 2022 11:29

În Duminica Samarinencii, Preasfinţitul Părinte Nicodim va sfinţi noua biserică din localitatea Godeanu

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Duminică, 22 mai, credincioşii parohiei Godeanu vor primi în mijlocul lor pe Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim.

Episcopul mehedinţean va săvârşi slujba de sfinţire a noii biserici din satul Păuneşti, filie a parohiei Godeanu, ridicată între anii 2001 şi 2015, ce va avea ca ocrotitori pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Ioan Gură de Aur. Aceasta va fi urmată de slujirea Sfântei Liturghii de către ierarhul nostru având alături un ales sobor de preoţi şi diaconi.

Părintele paroh Nicolae Oproiu face deosebită chemare membrilor comunităţii păstorite în vederea participării în număr cât mai mare la întâlnirea de suflet şi la comuniunea liturgică ce va încununa ziua de bucurie duhovnicească.

********

Piatra de temelie a fost pusă de Înaltpreasfinţitul Dr. Teofan, Mitropolit al Olteniei în acea perioadă, în ziua de 22 aprilie 2001, la iniţiativa P.C. Pr.  Achimescu Gheorghe, a Domnului Epitrop Grigore Săvescu, al Consiliului Parohial şi al enoriaşilor Parohiei Godeanu.

Lucrările de construcţie au început în anul 2001, prin strădania P.C. Pr.  Achimescu Gheorghe, a P.C. Protopop Grigore Petrescu, a Epitropului Grigore Săvescu, a enoriaşilor Parohiei Godeanu şi a Familiei Gheorgheci Ion.

Cu ajutorul bunului Dumnezeu, s-au realizat următoarele lucrări:

- s-a realizat partea de zidărie a lăcaşului de cult;

- s-a pus acoperişul cu învelitoare din tablă de inox;

- s-a tencuit şi finisat interiorul şi exteriorul bisericii;

- s-a montat tâmplăria din geam termopan.

Din anul 2008, când P.C. Pr.  Achimescu Gheorghe a trecut la Domnul, purtarea de grijă a construcţiei bisericii a fost continuată de P.C. Vicar Eparhial Grigore Petrescu, suplinitor al acestei parohii până în anul 2011, când a fost numit preot paroh al Parohiei Godeanu P.C.  Pr.  Oproiu Nicolae.

 Prin strădania preacucernciei sale s-au realizat următoarele lucrări:

- s-a pus catapeteasma sculptată din lemn de stejar şi s-a împodobit cu icoane pictate;

- s-a montat pardoseală din granit în altar şi pe solee;

- s-au procurat toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe;

- s-au montat patru policandre noi;

- s-a construit o clopotniţă;

- s-au turnat alei de acces.

Începând cu anul 2012, s-au executat lucrările de pictură la interiorul sfântului lăcaş, în tehnica fresco, de către pictor Pascu Voicu Alexandru din Localitatea Alexandria.

Toate aceste lucrări au fost posibile prin stărduinţa Precucernicilor Preoţi slujitori ai Parohiei Godeanu, a Primăriei Godeanu, a Consiliului Parohial al Parohiei Godeanu şi a familiei Gheorgheci Ioan, dimpreună cu enoriaşii parohiei.

Citit 1415 ori Ultima modificare Duminică, 22 Mai 2022 18:44

Cele mai citite articole

radiolumina logo

 
« Noiembrie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube