În această zi se va săvârşi Vecernia unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, conform învăţăturilor tipiconale ale Bisericii Ortodoxe, iar la această sărbătoare se face prima dezlegare la peşte din acest post, a doua fiind la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim.
În Eparhia Severinului şi Strehaiei, acest praznic va fi serbat în mod deosebit la mănăstirea Mraconia de pe Clisura Dunării. Aici va săvârşi Sfânta Liturghie chiar Chiriarhul locului, Preasfinţitul Părinte Nicodim. Ierarhul mehedinţean va aduce jertfa cea tainică înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice vor fi date de grupul psaltic de la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin.