Slujba din această zi a fost săvârșită lângă biserica satului Șușița de către Preasfințitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei și un sobor de preoți și diaconi.
Răspunsurile liturgice au fost date de către psalți ai Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin
Din soborul de preoți slujitori a făcut parte părintele Cătălin Țăruș de la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, părintele Constantin Ursoniu de la Parohia Breznița de Ocol, părintele Petre Pătășanu de la Parohia Cireșu, părintele Marian Pănciulescu de la Parohia Podeni, părintele Lucian Manolea de la Parohia Vânători, părintele Dănuț Bușan parohul acestei biserici și părinții arhidiaconi Constantin Gama, fiu al satului Șușița, și Gheorghe-Alin Logofătu de la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin.
Biserica din satul Șușița este filie a Parohiei Jidoștița și este păstorită de către Părintele Dănuț Bușan din anul 2019.
Biserica nouă a satului Șușița a fost începută în anul 2006 din necesitatea de a avea o biserică mai aproape pentru ca acest sat nu a avut biserică și credincioșii erau nevoiți sa străbată un drum de câțiva kilometri până în satul Jidoștița pentru a participa la slujbele bisericii. Biserica a fost ridicată între anii 2006 și 2019 cu sprijinul credincioșilor acestei parohii precum și a altor donatori, prin purtarea de grijă a părintelui Dumitru Armanca trecut la Domnul în februarie 2019 în urma unui tragic accident rutier. Lucrările de tencuieli și finisaje precum și împodobirea locașului cu obiecte de cult au fost finalizate prin purtarea de grijă a părintelui Nicolae Gigină de la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin care a suplinit această parohie după plecarea la Domnul a părintelui Armanca Dumitru. Slujba de sfințire a bisericii din Șușița a avut loc în data de 28 iulie 2019 biserica primind ca ocrotitor pe Sfântul Ghelasie de la Râmeț sărbătorit în fiecare an la data de 30 iunie.
În cadrul Sfintei Liturghii părinții arhidiaconi au rostit cereri speciale pentru izbăvirea de boli molipsitoare iar înainte de finalul Sfintei Liturghii Preasfințitul Părinte Nicodim a citit rugăciuni speciale pentru izbăvirea de boli molipsitoare precum și rugăciunile rânduite de Sfântul Nicodim de la Tismana pentru a se citi la Ciumarca.
La finalul Sfintei Liturghii Preasfințitul Părinte Nicodim a îndemnat pe credincioși să sporească rugăciunea acum mai mult ca oricând. Deasemenea Preasfințitul Părinte Nicodim a tâlcuit pericopa evanghelică ce s-a citit la Sfânta Liturghie, pericopă ce relatează Invierea Fiicei lui Iair.
Ciumarca este o rânduială care se mai păstrează doar în satele de munte ale județului Mehedinți. Cunoscută şi sub numele de „moartea neagră", ciuma a fost una dintre cele mai violente pandemii din istoria omenirii, despre care se crede că ar fi izbucnit în Asia, răspândindu-se în Europa după anul 1347, unde a creat mare panică. Cel mai probabil, ea a ajuns în zonă prin intermediul corăbiilor, care făceau comerţ intens în acea vreme.
Scrierile veacului şi cercetările ulterioare arată că o treime din populaţia mondială a pierit de această molimă. Cu toate acestea, pe meleagurile noastre, numeroşi oameni au fost tămăduiţi prin lucrarea lui Dumnezeu şi mijlocirea Sfântului Nicodim de la Tismana. Potrivit tradiţiei, prin aceste locuri a trecut sfântul care, văzând suferinţa celor care erau bolnavi de ciumă, se ruga pentru ei, iar aceştia prin post şi rugăciune se vindecau. Sfântul Nicodim a rânduit pentru fiecare sat o zi de vineri în care să se săvârşească Sfânta Liturghie la intrarea în localitate şi apoi să se citească rugăciunile de îndepărtare a bolilor molipsitoare. Aşa se face că în fiecare sat din zona de munte a Mehedinţiului se sărbătoreşte Ciumarca, zi de rugăciune obştească, pentru ca Dumnezeu să îi ferească pe locuitori de toate bolile sufleteşti şi trupeşti. Cu acest prilej, fiii satelor se revăd şi se bucură. Deşi se consumă mâncăruri de post, Ciumarca a devenit pentru fiecare sat un al doilea hram, o a doua sărbătoare a localităţii respective.
În timp ce majoritatea zilelor de prăznuire de peste an sunt aghiocentrice, având în mijloc imaginea unuia sau mai multor sfinţi, Ciumarca şi-a croit o altă cale către celebrarea religioasă. Actul constitutiv al sărbătorii locale îl reprezintă o minune de amploare, a cărei puternică impresie a reverberat şi a făcut posibilă transmiterea anamnetică a ei până în contemporaneitate. Pentru mehedinţeni, şi mai ales pentru localnici, sunt importante atât experierea sărbătorii la nivelul personal, al intimităţii şi profunzimii duhovniceşti, cât şi formele exterioare de manifestare a acesteia.
