Miercuri, 06 Ianuarie 2021 20:29

Boboteaza la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Anul acesta, din cauza situaţiei medicale din România, Sfințirea Apei Mari s-a facut doar în biserici, fără a se face procesiuni la Dunăre, râuri sau fântâni.

Astfel, evenimentele liturgice de la Catedrala Episcopală, prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an, s-au desfășurat în contextul precauțiilor impuse de respectarea regulilor sanitare.

În Ajunul Bobotezei, marţi, după Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a fost oficiată Slujba Sfințirii Mari a Apei în Catedrala Episcopală. Agheasma Mare a fost îmbuteliată până seara, în recipiente de plastic.

Pentru a se evita aglomerarea credincioșilor la distribuirea Agheasmei Mari, aceştia au primit apa sfinţită deja îmbuteliată, la Catedrala Episcopală, în ziua de miercuri, după Sfânta Liturghie.

Boboteaza a fost sărbătorită în condițiile speciale ale pandemiei, când atât enoriașii, cât și preoții au trebuit să țină cont de restricții și recomandări. În municipiul Drobeta-Turnu Severin, oamenii au venit în număr destul de mare, pentru a lua Agheasmă și pentru a se ruga.

La Catedrala Episcopală din Turnu Severin, Praznicul Arătării Domnului a debutat cu slujba Utreniei și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiate în locașul de cult, de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, alături de soborul de preoți și diaconi al Catedralei. După finalul Sfintei Liturghii, s-a oficiat slujba Sfințirii Mari a Apei în pridvorul Catedralei, iar credincioșii au participat la această slujbă păstrând normele impuse de autorități, pe esplanada Catedralei și în încheierea acestei slujbe, Preasfințitul Părinte Nicodim a ținut un cuvânt de învățătură.   

La final, credincioșii prezenți au luat Agheasmă Mare pentru a o duce la casele lor și pentru a o consuma în fiecare zi pe nemâncate, timp de 8 zile, până la Odovania Praznicului Bobotezei.

În amintirea Botezului Mântuitorului Iisus Hristos în Iordan, dar şi a arătării Sfintei Treimi în ziua Bobotezei (6 ianuarie), se săvârşeşte slujba Agheasmei Mari sau Sfinţirea cea Mare a Apei. 

Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită. Anul acesta, gerul Bobotezei a fost înlocuit de razele calde ale soarelui.

Citit 1608 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Ianuarie 2021 20:53

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube