La monumentul din parcul Dragalina, membri ai asociaţiei au înălţat timp de câteva minute, împreună cu preoţii, rugăciune în memoria celor apropiaţi ai lor care au pierit în timpul regimului comunist fără să fi avut vreo vină şi au depus jerbe de flori.
După slujba parastasului, Părintele Mihai Zorilă a pus la inimile celor prezenți un cuvânt de aducere aminte de înaintașii noștri ce au fost deportați acum 71 de ani. Preacucernicia sa a amintit și de elitele acestui județ, oameni de cultură, ce au fost deportați fără a avea vreo vină în Câmpia Bărăganului.
Doamna Ileana Mateescu, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici și Deportați în Bărăgan, le-a vorbit celor prezenți despre acele momente de grea suferință ce s-au întâmplat in noaptea de Rusalii, 18 iunie 1951, și în zilele ce au urmat, despre greutățile întâmpinate de cei deportați de când au fost luați, fără voia lor din casele lor, la care cu multă muncă au trudit, și duși în câmpia Bărăganului și lăsați sub cerul liber.
Deportările în Bărăgan au fost o acţiune de amploare întreprinsă de regimul comunist din România, cu scopul de a reloca forţat populaţia care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi în Câmpia Bărăganului.
Ziua de 18 iunie 1951 reprezintă pentru istoria poporului nostru o zi de mare tristeţe şi durere pentru sute şi mii de români şi aşa va rămâne în veci. A fost o zi neagră a deportărilor, întrucât suferinţa îndurată atunci şi în anii ce-au urmat nu va putea fi uitată niciodată de întreg poporul român.
În Bărăgan aceşti oameni nu au uitat nicio clipă cine sunt şi nici de unde au fost smulşi cu forţa, purtându-şi cu demnitate cătuşele deportării şi credinţa în Dumnezeu. Acum 70 de ani cei mai buni gospodari, floarea intelectualităţii au fost lăsaţi în stepa Bărăganului, sub cerul liber, fără agoniseala strânsă de o viaţă.
Experienţa amară şi plină de suferinţă este plină de suferinţă este încă vie în sufletele celor care au trăit-o. E o datorie a noastră de a reface simbolic solidaritatea unei comunităţi, unite în primul rând prin amintire dar şi prin faptul că în situaţiile tragice pe care le-au traversat mobilizarea în faţa greului şi ajutorul celorlalţi au fost condiţii ale supravieţuirii.
