Duminică, 13 Septembrie 2020 18:07

10 ani de la sfințirea Catedralei Episcopale din Caransebeș

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În urmă cu 10 ani visul de peste veacuri a ierarhilor ce au păstorit Episcopia Caransebeșului a devenit realitate. În data de 12 septembrie 2010 Părintele Patriarh Daniel a târnosit noua Catedrală a Episcopiei Caransebeșului, ce se află în centrul civic al municipiului.

La un deceniu, cel mai reprezentativ sfânt locaș al Eparhiei Banatului Montan, ce poartă hramul „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, a primit un sobor de arhierei, preoți, diaconi și numeroși credincioși pentru a marca 10 ani de slujire și rugăciune zilnică. Momentul aniversar a debutat ieri cu primirea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce se află la Parohia Măru și care în acest an împlinește 500 de ani. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a întâmpinat-o în fața Catedralei Episcopale împreună cu un sobor de preoți și diaconi, după care a fost depusă spre închinare în sfântul locaș.

Astăzi, Înaltpresfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului alături de Înaltpresfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului au oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură Părintele Mitropolit Ioan a arătat faptul că Dumnezeu a dăruit catedrala de la Caransebeș, ca dangătul clopotelor ei să-i cheme pe credincioși la întâlnirea cu Hristos Domnul. „Toți cei care au pășit pragul acestei catedrale în decursul celor 10 ani s-au întâlnit cu Hristos și să rânduiască Dumnezeu să se întâlnească cu El aici încă mulți și binecuvântați ani, pentru că de aici, din fața sfântului altar, Preasfințitul Lucian împreună cu preoții slujitori au adus și au pus în fața credincioșilor cuvintele Mântuitorului, care revarsă harul Său peste această catedrală ridicată aici la Caransebeș.” La sfânta slujbă au participat autorități centrale, județene și locale și mulți credincioși din Caransebeș și nu numai. La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de binecuvântare pentru începerea noului an școlar și au fost împărțite copiilor prezenți mai multe daruri.

Cu prilejul aniversării a 10 ani de la târnosirea Catedralei din Caransebeș, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un cuvânt ce a fost rostit de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul. Totodată la acest eveniment au fost marcați și cei 50 de ani de viață ai celui de-al 9-lea arhipăstor al Eparhiei Banatului Montan, Preasfințitul Părinte Lucian. „Această catedrală înseamnă foarte mult pentru clerul și poporul din Banatul de Munte. De un deceniu preoții și credincioșii se roagă în acest sfânt locaș, mama tuturor bisericilor din această istorică eparhie. Îi mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel care s-a ostenit în urmă cu 10 ani, venind aici pentru a târnosi această catedrală. Se cuvine să spunem astăzi împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur «Slavă lui Dumnezeu pentru toate» și să aducem recunoștință ctitorilor sfânt locașului acestuia. Le mulțumim tuturor celor care au fost aproape de noi la bine, dar și în momentele dificile și le suntem recunoscători celor care au rămas fideli ca această catedrală să se înfrumusețeze și să se împodobească mereu ca o mireasă a lui Hristos”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.

Prima dorinţă de a ridica la Caransebeş o catedrală episcopală a aparţinut patriarhului Miron Cristea, care, în vremea păstoririi sale la Caransebeş (1910-1919) a vorbit de nenumărate ori de necesitatea ridicării unei noi catedrale. Un alt ierarh al Caransebeşului ce a dorit cu mare însufleţire ridicarea unei catedrale în Caransebeş a fost Episcopul Veniamin Nistor (1941-1949). Restauratorul Episcopiei Caransebeşului, episcopul Emilian Birdaş, a întocmit planul noii catedrale, iar piatra de temelie a fost pusă la data de 27 octombrie 1996 de către Preasfinţitul Părinte Episcop Laurenţiu Streza, astăzi mitropolitul Ardealului. În cursul anilor 2007 şi 2008 catedrala a fost ridicată, acoperită şi tencuită exterior. În anul 2009 s-au continuat lucrările de tencuire şi amenajare interioară, biserica fiind terminată în primăvara anului 2010.

După multă trudă din partea tuturor celor implicaţi, în 12 septembrie 2010 noua catedrală a Caransebeşului a fost sfinţită, în anul centenarului instalării episcopului Miron Cristea în scaunul vlădicesc de la Caransebeş (1910 – 2010). 

 

Sursa: episcopiacaransebeșului.ro

Citit 187 ori Ultima modificare Duminică, 13 Septembrie 2020 18:17

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Septembrie 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube