Vineri, 05 Septembrie 2025 16:36

Ziua de Ciumarcă la Balotești: bucurie duhovnicească și slujbă arhierească

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În ziua de pomenire Sfântului Prooroc Zaharia şi a Dreptei Elisabeta, părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, credincioșii parohiei Balotești au primit în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic „Sfântul Mucenic Gheorghe” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

După slujba euharistică, Ierarhul mehedințean a adresat celor prezenți un bogat cuvânt de învățătură, evocând momente din istoria parohiei Balotești, încă din anii 1970, precum și perioada în care a slujit ca paroh aici. De asemenea, Preasfinția Sa a rememorat anii petrecuți la Mănăstirea Topolnița, cu încercările și greutățile de atunci, subliniind în același timp importanța viețuirii în Hristos și a participării active a credincioșilor la viața Bisericii.

Episcopul a vorbit despre darurile lui Dumnezeu revărsate peste cei care se implică în lucrarea bisericească, despre datoriile fiecărui creștin – participarea la Sfânta Liturghie, pomenirea celor adormiți și păstrarea rânduielilor – precum și despre crucea preoției, pe care slujitorii o poartă în slujba altarului și a comunității.

La final, părintele Petru Trotea, parohul Parohiei Balotești, a adus mulțumiri în numele credincioșilor pentru vizita pastorală, pentru grija arătată și pentru bucuria împreună-slujirii, Preasfințitului Părinte Nicodim.

Articol scris de Arhid. Nicolae Marin

Citit 930 ori Ultima modificare Vineri, 05 Septembrie 2025 16:37

Cele mai citite articole

radiolumina logo

« Iunie 2026 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

e religie ro

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube