Joi, 07 Septembrie 2023 10:15

Slujiri arhiereşti de praznicul Naşterii Maicii Domnului

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vineri, 8 septembrie, cu prilejul prăznuirii „Naşterii Maicii Domnului”, Mănăstirea Vodiţa îşi serbează hramul. Sfântul aşezământ monahal este un important monument istoric şi arhitectural oltenesc, fiind cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar. Chemarea tainică a credinței unește sufletele credincioșilor în rugăciune la slujbele oficiate la străvechea vatră monahală, cu ocazia zilei de sărbătoare.

Evenimentul praznical va începe de joi seara prin săvârşirea Slujbei de priveghere. În dimineaţa zilei de vineri, credincioşii sunt poftiţi la un popas duhovnicesc, la Sfânta Liturghie săvârşită de către arhipăstorul plaiurilor mehedinţene, Preasfinţitul Părinte Nicodim.

Slujirea arhierească va fi plinirea slujirii soborului de preoţi şi diaconi, dimpreună cu obștea monahală condusă de părintele arhimandrit Ioanichie Nicolăescu. Cântarea liturgică va fi asigurată de către o parte psalţii Catedralei Episcopale din Turnu Severin.

În Episcopia Severinului şi Strehaiei, mănăstirea Vodiţa si alte 13 biserici îşi serbează vineri hramul.

În același timp, la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, măritul praznic va fi sărbătorit tot prin Liturghie arhierească slujită de Preasfințitul Părinte Macarie, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi ai sfântului lăcaş.

Citit 879 ori Ultima modificare Vineri, 08 Septembrie 2023 07:34

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Decembrie 2023 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube