Programul slujbelor din ziua praznicului a început cu Acatistul Sfinților Voievozi, urmat de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, având alături un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop l-a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Claudiu – Gabriel Berbec pe seamă mănăstirii Baia de Aramă, iar la final Maica Stareță Evghenia Bouroșu a primit rangul de stavroforă.
Cuvântul de învățătură a fost ținut de părinte Calinic Drăghici, exarhul Episcopiei Severinului şi Strehaiei, care a vorbit despre îngerii lui Dumnezeu, despre cum fiecare om, biserică, sat și oraș primește câte un înger ocrotitor. Aceștia poartă o luptă continua alături de om pentru ca acesta să împlinească voia lui Dumnezeu, iar nu voia celui rău.
Preacucernicul Părinte Vasile Ganțu, protopopul protoieriei Baia de Aramă, a mulțumit Preasfințitului Episcop pentru slujba frumoasă, pentru lucrarea dumnealui pe care o aduce în acest județ ca episcop, dar și grija pe care o are pentru viețuitorii din nordul judeţului nostru.
*******
Construită la trecerea dintre secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, biserica Mănăstirii Baia de Aramă reflectă trăsăturile stilistice ale perioadei anterioare de înflorire cultural-artistică și intensitate a actului ctitoricesc din timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), înscriindu-se într-un curent artistic în care arhitectura Țării Românești evoluează spre noile direcții și viziuni ale epocii brâncovenești. Influențele acestei zone de întâlnire istorică și creativă se extind și în perioada ce se succedă domniei marelui voievod, când monumentele din Oltenia începutului de secol XVIII păstrează în mare parte caracteristicile stilistice ale secolului anterior, integrându-se astfel organic epocii constructive premergătoare, preluând totodată elemente inovatoare din deschiderea și varietatea decorativă amprentată de stilul brâncovenesc.
Noul ansamblu monahal construit în stil strategic, de apărare, se înscrie într-un curent artistic specific acțiunilor de refacere, extindere și ridicare a unor construcții de arhitectură militară, cu funcție civilă sau a unor edificii cu destinație religioasă ce au și funcție securizantă. Oscilând între tradiție și inovație, arta arhitecturală și picturală din această etapă de ctitorie străbate un moment de răscruce în dezvoltarea fenomenului cultural românesc al Evului Mediu, desprinzându-se de vechile forme consacrate de meșterii veacului anterior și evoluând spre o putere de creație și originalitate specifice epocii brâncovenești, ce dovedește din partea meșterilor autohtoni o stăpânire deplină a metodelor tehnice și artistice și un deosebit simț al echilibrului și proporțiilor care fac posibilă treptat cutezanța inovatoare.
Articol scrid de Trăilescu Alexandru Cătălin
