Duminică, 07 Mai 2023 16:00

Slujbă arhierească și Taina Botezului oficiate la Parohia Balotești în Duminica a patra după Paști

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În Duminica a IV-a după Paști, începând cu ora 9.00, credincioşii parohiei mehedinţene Baloteşti au primit în mijlocul lor pe Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim.

 

Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica nouă a parohiei Balotești, cu hramul "Soborul Sfinților Apostoli Petru și Pavel", înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile din timpul Sfintei Liturghii au fost date de către Grupul Psaltic "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu-Severin.

În timpul Sfintei Liturghii, credincioșii din Parohia Balotești au adus prinos de rugăciune împreună cu Întâistătătorul Eparhiei Mehedințene, cu preoții ce au slujit în sobor și cu părintele Petru Trotea, cel ce păstorește această comunitate din data de 17 noiembrie 2019 când a fost hirotonit și instalat ca preot paroh al parohiei Balotești.

La finalul Sfintei Liturghii Ierarhul a adus mulțumire părintelui Paroh pentru frumoasa lucrare ce o desfășoară în această Parohie.

După otpustul Slujbei euharistice Ierarhul Mehedințean, împreună cu soborul slujitor au oficiat slujba botezului pentru fiica părintelui Petru Trotea.

Parohia Balotești a fost înființată de către vrednicul de pomenire părinte Nicolae Ionescu, din familia mare a Ioneștilor originară din localitatea Șișești, care a dat pe cunoscutul ministru al agriculturii din perioada interbelică, Gheorghe Ionescu-Șișești. După instaurarea dictaturii comuniste, părintele Ionescu a fost arestat. Au fost momente grele pentru parohie, fiindcă nu se găseau preoți, dar datorită părintelui stareț Grațian Rădac, viaţa liturgică a continuat, parohia trecând în grija Mănăstirii Topolnița. 

După trecerea la Domnul a părintelui Arhimandrit Pavel Nicolăescu, a fost rânduit aici un absolvent al Facultății de Teologie din Craiova, ca preot de mir, care să aibă grijă de acești enoriași și să-și desfășoare misiunea de slujitor în ogorul Domnului. 

Părintele Arhimandrit Pavel Nicolăescu, starețul mănăstiri Topolnița, a fost ctitorul principal a două mari biserici din această parohie, una în satul Schitul de Sus, iar cea de-a doua în satul Balotești.

La momentul actual biserica mare din Parohia Balotești se află la stadiul de pictură murală lucrările fiind aproape de finalizare.

Citit 711 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube