Duminică, 12 Decembrie 2021 17:04

Slujbă arhierească la Parohia „Adormirea Maicii Domnului - Maioreasa” din Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În Duminica a XXVIII - a după Rusalii (a Sfinților Strămoși), Preasfințitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la parohia „Adormirea Maicii Domnului - Maioreasa” din Drobeta Turnu Severin, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

În începutul cuvântului de învățătura ierarhul mehedințean a vorbit despre personalitatea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei: „Acesta a fost contemporan cu Sfântul Ierarh Nicolae și a fost unul dintre cei mai importanți membri ai Sinodului I Ecumenic de la Niceea (localitate situată la 100 de km de Constantinopol), care a susținut unitatea de Ființă și trinitatea Persoanelor în Sfânta Treime și a combătut erezia lui Arie. Sfântul Spiridon a trăit pe vremea persecuțiilor și a fost prigonit pentru credință. Importantă este contribuția Sfântului Spiridon la concretizarea dogmei Sfintei Treimi. Acesta a folosit exemplul cărămizii: Sfânta Treime este una în Ființă după cum și cărămida este una la înfățișarea, dar întreită în Persoane, așa cum în cărămidă sunt cuprinse trei elemente pământ, apă și foc. Și luând o cărămidă în mână, apa s-a dus în jos, pământul a rămas în mâna și focul s-a dus în sus.

În continuare Părintele Consilier Administrativ Adrian Olarean, cu binecuvântarea Preasfințitului, a citit Sinaxarul zilei. Date din Sinaxar la Sfântul Spiridon: s-a învrednicit de Darul facerii de minuni, s-a rugat pentru ploaie și apoi pentru oprirea acesteia, a prefăcut șarpele în aur pentru saraci. A vindecat pe împărat de boala. A vindecat muțenia unui diacon. Îngerii i se arătau și îi slujeau. Avea darul înaintevederii.

După citirea sinaxarului, Ierarhul a vorbit credincioșilor despre Învățăturile ce se desprind din pericopa Evanghelică ce s-a citit în cadrul Dumnezeieștii Liturghii și anume pilda celor chemați la cină. Pildele erau mai ușor de reținut de aceea propovăduirea Mântuitorului are la baza sa pildele. Cina cea mare închipuie jertfa euharistică, Cina cea de taina, Sfânta Liturghie. Dumnezeu ne cheamă la cina cea mare pentru a ne împărtășii cu Trupul și Sângele Mantuitorului. Cei chemați la slujba sunt creștinii. La fel ca în pericopă, oamenii îți găsesc justificare pentru a nu participa la Cina cea Mare. În Evanghelie ne sunt reprezentate 3 tipuri de oameni.

1. Omul care și-a cumpărat țarină și se duce să o cerceteze. În mediul rural există un obicei ca oamenii sa meargă sa vadă locurile, în special duminica și nu veneau la slujbă.
2. Omul care și-a cumpărat cinci perechi de boi. Omul era înstărit, ara cu 5 pluguri. Verbul a încerca are însemnătatea de a înjuga. Cel care lucrează duminica greșește mult și pierde tot.
3. Omul care și-a luat femeie preînchipuie pe oamenii tineri care se căsătoresc, dar nu au grijă de suflet, lăsând cele ale credinței la bătrânețe.

Stăpânul s-a mâniat și a chemat pe cei neputincioși. Aceștia sunt reprezentati de oamenii neputinciosi care sunt prezenți în biserici și care-și poarta crucea, cu neputințe, cu necazuri, și cu dureri. Omul când întâmpina greutăți îl caută pe Dumnezeu. Trebuie să-l căutam constant pe Dumnezeu.

Depre oamenii care au fost chemați la cină, dar care au refuzat invitația, Mântuitorul ne spune că au pierdut împărăția Cerurilor. În încheierea cuvântării, ierarhul a transmis Binecuvântări tuturor celor prezenți la slujba euharistică, a mulțumit preoților slujitori pentru lucrarea misionara și restaurarea picturii. De asemenea a îndemnat pe cei prezenți să înmulțească rugăciunea pentru dobândirea Mântuirii sufletului.

Apoi parintele paroh și protoiereu Semenescu-Blidaru Claudiu Ionuț a mulțumit Preasfinției Sale, pentru binecuvântarea de care a avut parte parohia, prin vizita pastorală.

În cadrul agapei organizate cu ocazia vizitei pastorale, Preasfințitul Părinte Nicodim a oferit distincția ,,Crucea mehedințeană pentru mireni”, domnului sculptor Negrea Dumitru și grămata de cinstire domnului sculptor Luca Vasile.

Citit 963 ori Ultima modificare Duminică, 12 Decembrie 2021 20:27

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Septembrie 2023 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube