Este pentru prima dată când Ierarhul vine și slujește Sfânta Liturghie aici, în această poieniță din satul natal, unde s-a îndătinat ca în una din sâmbetele de după sărbătoarea Învierii Domnului, să se facă slujbe de pomenire la mormintele din cimitirul satului, pentru cei plecați din lumea aceasta.
În al șaptelea an al păstoririi duhovnicești al parohiei Godeanu, părintele Nicolae Oproiu, Paroh al Parohiei Godeanu și Consilier Social-Filantropic al Episcopiei Severinului și Strehaiei, a organizat aici în poienița din apropierea cimitirului din satul Godeanu un eveniment de suflet la care au participat în număr destul de mare, alături de primarul localității, Sabina Gheorgheci, fii ai satului Godeanu ce au dorit a aduce rugăciune pentru cei răposați din neamurile lor și care odihnesc în acest cimitir.
Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei alături de un sobor de preoți și un arhidiacon. Din sobor a făcut parte și părintele arhimandrit Gherasim Armulescu, Starețul Mănăstirii Topolnița.
După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre viața veșnică si despre ceea ce se întâmplă cu sufletele celor răposați după trecerea din lumea aceasta, punând accent pe rugăciunea pentru cei adormiți, faptă a milosteniei sufletești și dovadă a iubirii noastre pentru cei răposați. De asemenea Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți, și în special pe cei care au o anumită vârstă, să mulțumească lui Dumnezeu pentru aceste zile îndelungate de rugăciune pe care le-a dăruit Dumnezeu, meditând la cei care și-ar fi dat toată averea lor pentru a mai lungi firul vieții, dar din cauza unor boli au trecut din viața aceasta mult prea devreme.
La final soborul slujitor în frunte cu Preasfințitul Părinte Nicodim au oficiat un parastas pentru toți preoții care au slujit în această parohie, dar și pentru sufletele celor răposați ce odihnesc în cimitirul satului Godeanu.