Vineri, 28 August 2020 20:58

Priveghere și hirotesie de stareță la Mănăstirea "Baia de Aramă"

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În ajunul praznicului Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la ceas de seară, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, s-a aflat  în mijlocul obştii Mănăstirii Baia de Aramă din nordul județului Mehedinţi. Preasfinţia Sa a oficiat slujba Vecerniei unite cu Litia în biserica aşezământului monahal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, după care a hirotesit întru stareță pe monahia Evghenia Bouroşu.

În cuvântul de învăţătură Ierarhul nostru a vorbit despre viaţa Sfântului Moise Arapul, prăznuit pe 28 august, faţă de care obştile din mănăstiri au multă evlavie. S-a căit şi nevoit foarte mult ajungând călugăr, impresionând pe toţi fraţii din obşte. Este ştiut că pentru mântuire este nevoie de căinţă, de părere de rău cu multe lacrimi.

Pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost chemat pentru a fi hirotonit întru preot: "Cuviosul Moise, petrecând mulţi ani în nevoinţele pustniceşti, s-a învrednicit de rânduiala preoţească după o descoperire dumnezeiască. Deci, când l-a ridicat întâi la treapta preoţiei şi a fost îmbrăcat în stihar, episcopul a grăit către dânsul: "Acum părintele Moise este alb cu totul!". Moise a zis către episcop: "Stăpâne, oare cele din afară fac pe preot alb sau cele dinăuntru?". Ca şi cum ar fi zis: "Oare îmbrăcămintea dinafară, care acoperă trupul, face vrednic pe om de preoţie sau bunătăţile cele dinăuntru?". Episcopul, voind să-l ispitească dacă este cu adevărat rob al lui Hristos şi dacă are bunătăţi înăuntru, a zis clericilor: "Când va intra Moise în altar, să-l goniţi; apoi să vă duceţi după dânsul, să ascultaţi ce va grăi". Clericii au făcut aceasta şi l-au izgonit din altar, zicându-i: "Arapule, ieşi afară".

El, ieşind şi stând la loc deosebit, se ocăra pe el, zicând: "Câine, bine ţi-a făcut! Bine ţi-a făcut, trup negru! Dacă nu eşti vrednic, cum îndrăzneşti a intra în altar? Nu eşti om, şi pentru ce te duci la oameni, care sunt slujitorii lui Dumnezeu?". Clericii, auzind aceste cuvinte ale lui, au spus episcopului. Episcopul a poruncit să-l cheme iar în altar şi l-a hirotonit preot. După aceea, l-a întrebat, zicându-i: "Părinte, ce-ai gândit când te-am izgonit şi când te-am chemat iar?". Moise a răspuns: "M-am asemănat câinelui care când este gonit, fuge, şi când este chemat se întoarce iar, alergând degrabă". Episcopul a zis: "Cu adevărat un om ca acesta este vrednic de dumnezeiescul dar; pentru că celor smeriţi Dumnezeu le dă har".

Preasfinţia Sa a îndemnat către smerenie, după modelul Sfântului Moise Etiopianul, pe toţi cei care vor să-şi câştige mântuirea.

La finalul alocuțiunilor, Preasfințitul Părinte Nicodim i-a înmânat Monahiei Evghenia Bouroşu, Decizia eparhială şi toiagul de stareţă şi a prezentat-o obştii şi credincioşilor ca întâistătătoare a Mănăstirii.

Citit 3673 ori Ultima modificare Vineri, 28 August 2020 21:08

Cele mai citite articole

radiolumina logo

 
« Octombrie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube