Utrenia şi Sfânta Liturghie vor fi oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului alături de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.
**********
Sfântul Ioan Maximovici (1896 -1966) este considerat de către creștinii ortodocși de pretutindeni, ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți al secolului XX. Manifestând diferite forme de sfințenie, el a fost în același timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu și „nebun întru Hristos”, un zelos ierarh misionar și un aparator al săracilor, un ascet desăvârșit și un părinte iubitor pentru orfani. Asemeni lui Moise, el și-a scos turma din robie, conducând-o din China în lumea liberă. Urmaș al primilor apostoli, el a dobândit de la Dumnezeu puterea de a tămădui sufletele și trupurile suferinde. Străbătând valul timpului și spațiului, el cunoștea și răspundea gândurilor oamenilor, înainte ca aceștia să și le exprime. Fericitul Ioan răspândea o putere ce-i atrăgea pe oameni mai mult chiar decât nenumăratele sale minuni. Aceasta era puterea iubirii lui Hristos – marea taină inaccesibilă înțelegerii lumești.
Mânăstirea Văcăreşti este un sumum de cultură şi spiritualitate românească. A fost ctitorită de un domnitor fanariot, Nicolae Mavrocordat, cel care a tras foloasele martiriului lui Constantin Brâncoveanu şi a înlăturării celui care îl trădase pe acesta. Iar Nicolae Mavrocordat a ales pentru ctitoria sa chiar stilul împământenit de domnitorul martir, stilul brâncovenesc. Frumuseţea acestei ctitorii a fost impresionantă, fiind privită ca parte a unui cerc în care se înscriu Mânăstirea Curtea de Argeş, Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, Mânăstirea Putna şi alte asemenea realizări minunate ale arhitecturii, sculpturii şi picturii tradiţionale româneşti. Este în acest gest al lui Nicolae Mavrocordat o declaraţie de continuitate culturală şi religioasă (ortodoxă, bizantină, românească) ce trece peste rupturile dintre oameni şi regimuri politice.
Alexandru Panaitescu priveşte această mânăstire drept „culmea stilului arhitectural dezvoltat timp de circa patru secole în Ţara Românească şi care, ulterior, va intra într-un declin rapid”. Laudele frumuseţii şi mărimii acestei ctitorii sunt multe şi îndreptăţite de imaginile păstrate. Dar dincolo de realizarea arhitecturală, Mânăstirea Văcăreşti a marcat istoria românilor şi prin dimensiunea sa cultural-duhovnicească. Pentru că se dorea ca acest locaş ortodox să fie şi – precum Putna, Tismana şi altele asemenea – un centru esenţial de cultură. Un centru nu doar muntenesc, ci internaţional (ce-i drept, în primul rând pentru limba şi cultura grecească). Un centru internaţional, pentru că mânăstirea – închinată Sfintei Treimi, Dumnezeul Bisericii – a fost pusă sub oblăduirea Patriarhiei de Ierusalim – Maica Bisericilor locale. Avem aici o altă continuitate a politicii constantinopolitane, pan-ortodoxe, a vechilor domnitori români. Dar şi asigurarea unei legături practice, reale, cu un centru esenţial în istoria şi cultura Bisericii.
