Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, sâmbătă, 17 august, ora 17.00, corul „Kinonia” al Episcopiei noastre va susţine un concert de muzică bizantină în biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din parohia Breaza, judeţul Prahova.
A doua zi, duminică, 18 august, Consiliul Judeţean Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Episcopia Hușilor și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, organizează, la Vaslui, Festivalul de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu”.
Festivalul va avea loc în aer liber, în Centrul civic al Vasluiului, începând cu ora 18.30, toți iubitorii muzicii corale laice și religioase având șansa întâlnirii unor formații corale de excepție, din țară și din străinătate. Intrarea este liberă.
În cadrul evenimentului vor susține recitaluri: Corala „Fantasia” din Vaslui, Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, Corul „Belcanto” din Republica Moldova, Corul „Dignus Est” din Vaslui, Corala „Kinonia” din Drobeta Turnu Severin, solista Maria Coman, Grupul „Trei Parale” și Grupul Psaltic „Tronos” din București.
Ediția de anul acesta este cea de-a patra organizată la Vaslui, după mai multe ediții anterioare dedicate compozitorului Gheorghe Cucu în localitatea natală - Puiești, județul Vaslui
Calitatea invitaților, precum și entuziasmul publicului, tot mai mare de la o ediție la alta, au fost imboldul pentru organizarea, la aceleași standarde, și a evenimentului din acest an.
Dorința organizatorilor este ca Festivalul „Gheorghe Cucu” să se înscrie în seria evenimentelor de marcă ale județului Vaslui, cu ecouri în întreaga țară.
„Muzica are darul deosebit de a ne desprinde de tot ceea ce ne fură libertatea spirituală, și a ne transpune într-o viață autentică.
Sunt convins de faptul că și această ediție a Festivalului de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu”, organizat de Consiliul Județean Vaslui, prin Centrul Cultural Județean, în parteneriat cu Episcopia Hușilor, ne va face să trăim această libertate și un moment de plenitudine a unei vieți spirituale autentice.
Binecuvântăm, deopotrivă, pe organizatori și pe participanți, pentru bucuria muzicală pe care o împlinesc pentru semenii lor, într-o vreme în care avem o acută nevoie de înmulțire a binelui și a frumosului” – este mesajul Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, cu prilejul ediției de anul acesta a festivalului.
Sursa: episcopiahusilor.ro