La baza Sfintei Cruci ridicată aici prin osteneala Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și a Centrului Eparhial s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur de către Preasfințitul Părinte Nicodim și un ales sobor de preoți și diaconi.
Este primul an când se săvârșește aici Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de praznicul Înălțării Sfintei Cruci de la sfințirea acesteia în anul 2018 la Ciumarca Comunei Godeanu.
Crucea aceasta a fost ridicată aici în memoria mamelor eroine care au rămas văduve în timpul războaielor, dar și pentru a marca aici locul unde cu șase veacuri în urmă credincioșii din satele apropiate se adunau la rugăciunea instituită de Sfântul Nicodim de la Tismana pentru izbăvirea de ciumă.
La baza acestei Sfinte Cruci se săvârșește de două ori pe an Sfânta Liturghie, în vinerea de după sărbătoarea Sfinților împărați Constantin și mama sa Elena și la Praznicul Înălțării Sfintei Cruci.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost citite rugăciuni pentru elevii care astăzi încep un nou an școlar și pentru a fi feriți de boli și a avea spor la învățătură.
La finalul Sfintei Liturghii Preasfințitul Părinte Nicodim a pus la inimile credincioșilor prezenți cuvânt de învățătură vorbind despre importanța Sfintei Cruci pentru noi creștinii.
După finalul Sfintei Liturghii rapsodul oltean Ion Crețeanu Directorul Ansamblului Doina Oltului a interpretat câteva balade printre care și „Nu-i singur Iuda vinovat” balada ce rememorează pătimirile Mântuitorului și răscumpărarea păcatelor noastre.
Crucea aceasta a fost înălțată aici precum Sfântul Constantin cel Mare a înălțat Crucea Domnului pe stindarde când a văzut pe cer Semnul Sfintei Cruci și lângă el scris „prin acest Semn vei învinge”
Sfântul Constantin cel Mare a făcut ascultare de Dumnezeu şi a pus semnul Crucii pe stindarde, pe scuturile şi pe coifurile soldaţilor şi prin aceasta a învins. De acolo avem stindardul, steagul, iar dacă o oaste se declară învinsă dacă pierde steagul de luptă, asemenea şi noi creştinii dacă pierdem Crucea, pierdem războiul duhovnicesc!