Duminică, 6 iunie, Chiriarhul Episcopiei Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Nicodim, a săvârşit Sfânta Liturghie în satul Prejna la singura biserică ctitorită de Tudor Vladimirescu. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată pe o scenă amenajată in curtea bisericii. La slujbă au participat pe lângă oficialitățile locale și credincioși din toate satele comunei Balta și nu numai. Această zi a fost o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului data fiind amploarea acestui eveniment în memoria eroului național Tudor Vladimirescu.
Programul manifestărilor a continuat cu prezentarea de către Prof. dr. Tudor Rățoi a vieţii lui Tudor Vladimirescu, urmată de un mic recital al grupului psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin, care a interpretat imnul revoluției de la 1821, precum şi recitalul rapsodului Ion Crețeanu.
Episcopia Severinului și Strehaiei a ridicat o troiţă de marmură în curtea bisericii din Prejna. Această Cruce a fost sfințită de către Preasfințitul Părinte Nicodim care a săvârsit și rânduiala parastasului pentru eroul Tudor Vladimirescu.
A urmat cuvântul de bun venit al doamnei Irina Zoican, primarul comunei Balta, prezentarea invitaţilor, partenerilor şi a realizatorilor evenimentului.
Un moment deosebit a reprezentat sceneta evocatoare a pandurilor lui Tudor, jucată de Marian Ciripan și Denisa Gagiu de la Compania de Teatru Civic Art CvM, București.
De asemenea, îndrăgita interpretă de muzică populară, Angelica Stoican, fiică a acestui sat, a primit titlul de cetăţean de onoare al comunei Balta.
La acest eveniment a fost difuzat în premieră documentarul „Tudor Vladimirescu – Istorie, Revoluţie şi Legendă”, producţie a Consiliului local şi al Primăriei Balta, realizat de Dan Şalapa.
Sărbătoarea satului Prejna a fost presărata cu numeroase momente artistice susținute de artisti consacrați din această parte a mehedințiului dar și de grupul Bordeiașul format din tinere talente ale muzicii populare.
Pe ușa inițială a bisericii din Prejna este înfățișat Tudor Vladimirescu alături de Gheorghe Duncea cu soția. Această ușă a fost pictată la 1808 de zugravul Gheorghe Siciofi din Ploștina și în momentul de față se află în Galeria de Artă Veche Românească. Anul acesta primăria comunei Balta a realizat o copie a acestei uși pentru a fi mărturie peste timp la această biserică. Ușa a fost binecuvântată de Preasfințitul Părinte Nicodim după săvârsirea parastasului pentru Tudor Vladimirescu.
Acum două secole izbucnea mișcarea de emancipare națională după un „secol fanariot” în care dominația otomană a atins apogeul în Țările Române, prin intermediul unor domni străini de origine greacă, locuitori ai cartierului Fanar din Constantinopol.
Tudor Vladimirescu (1780–28 mai 1821) a fost figura emblematică a Revoluției de la 1821 fiind comparat cu George Washington deși destinul său s-a încheiat tragic și mișcarea sa revoluționară a fost înfrântă. A marcat însă începutul mișcării de emancipare națională a românilor și, alături de figura lui Mihai Viteazul, a reprezentat o sursă de inspirație pentru mișcarea revoluționară de la 1848 și, mai târziu, pe cea unionistă de la 1859.










