Prezenţa Preasfinţiei Sale la acest aşezământ monahal se datorează faptului că această mănăstire este ctitoria acestui mare Sfânt al Bisericii noastre, Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana.
Sfântul aşezământ monahal este un important monument istoric şi de arhitectură din Oltenia, fiind cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar.
Mănăstirea Vodiţa este o mănăstire de călugări întemeiată între anii 1364-1370 de Sfântul Nicodim pe cheltuiala voievodului Tării Româneşti, Vlaicu-Vodă.
A fost refăcută de Radu cel Mare în jurul anului 1500 şi de Cornea Brăiloiu în 1689, dar a cunoscut o perioadă de decădere după războiul austro-turc din 1718. Mănăstirea Vodiţa a fost reînfiinţată în anul 1990, când a fost începută restaurarea ctitoriei voievodale şi a fost construit un corp de chilii pentru desfăşurarea vieţii de obşte. Hramul principal al mănăstirii este "Sfântul Antonie cel Mare", dar aceasta are şi un al doilea hram, anume "Naşterea Maicii Domnului".