Vineri, 14 Octombrie 2022 19:22

Mănăstirea Gura Motrului și Parohia Schela Nouă și-au serbat hramul

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Vineri, 14 octombrie 2022, când Biserica Ortodoxă Română prăznuiește pe Preacuvioasa Maică Parascheva de la Iași, mănăstirea mehedințeană Gura Motrului și-a serbat hramul.

Așadar, manifestările dedicate acestui hram au început din seara zilei de Joi, 13 octombrie 2022, când a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia, după care a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea Cuvioasei Parascheva, iar dimineața zilei de prăznuire a început prin slujba Acatistului, urmată fiind de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de o delegație din partea Episcopiei Severinului și Strehaiei condusă de părintele Mihai Zorilă, Vicarul Eparhial al eparhiei Mehedințene, alături de slujitorii sfintei mănăstiri.

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii, slujitorii, viețuitorii și miluitorii acestei Sfinte Mănăstiri trecuți la Domnul.

În cuvântul de învățătură rostit, Părintele Vicar Mihai Zorilă  a vorbit despre viața și activitatea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protosinghel Iacob Rusu, starețul mânăstirii Gura Motrului, a mulțumit Părintelui vicar pentru binecuvântarea adusă în această zi de hram, dar și tuturor celor prezenți. 

Conform tradiţiei, Mănăstirea Gura Motrului a fost întemeiată de Sfântul Nicodim, la sfârşitul secolului al XIV-lea. Cuviosul a ridicat aici un schit de lemn, constând într-o mică biserică şi câteva chilii, împrejmuite cu viţă de vie. Mai târziu, la 13 ianuarie 1519, după unele documente, logofătul Harvat a ridicat aici o biserică mai mare şi a înzestrat mănăstirea cu numeroase moşii, înscriindu-se astfel pe lista ctitorilor. Între anii 1642 şi 1643, domnitorul Matei Basarab a refăcut mănăstirea din temelie.

De Mănăstirea Gura Motrului se leagă şi numele marelui arhimandrit Eufrosin Poteca, stareţul cinstitului aşezământ. În timpul egumenatului său, mănăstirea a devenit un adevărat centru cultural al judeţului Mehedinţi. A reuşit să înfiinţeze mai multe şcoli în localităţile învecinate, care erau coordonate şi susţinute din fondurile Bisericii.

Datorită lui au plecat să înveţe mai departe nume mari ale culturii româneşti, precum Radu Popescu, tatăl filosofului C. Rădulescu-Motru şi Costache Ionescu. În prezent, sfântul aşezământ numără trei vieţuitori şi este condus de preacuviosul părinte protosinghel Iacob Rusu.

*
De asemenea, în ziua prăznuirii sfintei Cuvioase Parascheva și  Parohia Schela Nouă, și-a serbat hramul. Slujba Sfintei Liturghii din ziua Hramului a fost oficiată de Părintele Eftimie Cosmin Necșoiu, Consilierul Media al Episcopiei Severinului și Strehaiei și paroh al acestei parohii alături de un ales sobor de preoți din parohiile învecinate. 

La ceas de praznic, Părintele paroh Cosmin-Eftimie Necșoiu a transmis prin intermediul rețelelor de socializare un mesaj cu ocazia hramului: „Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași în parohia Schela Nouă. Mulțumim tuturor pentru implicarea în buna organizare gospodărească și liturgică a hramului. O adevărată adunare de comuniune întru Hristos. La mulți ani și Sfânta Parascheva să vă ocrotească!”

 

Citit 736 ori Ultima modificare Vineri, 14 Octombrie 2022 22:12

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube