Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, oficiază în cea de-a doua săptămână a Postului Mare Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite:
- Miercuri, 8 martie, la paraclisul Centrului Eparhial de la ora 16.00;
- Joi, 9 martie, la mănăstirea Baia de Aramă;
- Vineri, 10 martie, la paraclisul Centrului Eparhial de la ora 16.00.
Liturghia Darurilor înainte sfințite este o slujbă specifică Postului Mare care se poate oficia în fiecare zi, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică, a zilelor aliturgice și a zilelor în care e rânduită săvârșirea unei alte Liturghii (ex.: Buna Vestire, Joia și Sâmbăta din Săptămâna Patimilor).
Liturghia Darurilor este unită cu Vecernia şi se săvârşeşte de obicei seara, după o ajunare completă a preoţilor şi credincioşilor, dăruind hrana cea mântuitoare, care dă viaţă lumii.