Sâmbătă, 29 Iunie 2024 21:20

În prima Duminică după Rusalii, Preasfinţitul Nicodim va sluji în Episcopia Covasnei şi Harghitei

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În prima Duminica după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor,  Preasfinţitul Părinte Nicodim va sluji Sfânta Liturghie la schitul cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” din localitatea Gura Izvorului-Secu, Episcopia Covasnei şi Harghitei.

*******

În primăvara anului 2000, din iniţiativa arhimandriţilor Mihail Goia şi Emilian Telcean, cu binecuvântarea ierarhului de atunci Preasfinţitul Ioan Selejan, s-a început construirea schitului de la Gura Izvorului - Secu. A fost amenajat un paraclis cu hramul „Sfântul Simeon Stâlpnicul”. Tot în anul 2000, s-a pus piatra de temelie a bisericii cu hramul „Duminica tuturor Sfinţilor”.

La 9 septembrie 2001, această „nouă poartă spre Împărăţia lui Dumnezeu” a fost binecuvântată de Preasfinţitul Ioan, ale cărei lucrări au început cu ajutorul omului de suflet, directorul Emil Farago şi al familiei sale, ctitori ai multor biserici şi mânăstiri din Episcopia Covasnei şi Harghitei. În prezent, biserica este pregătită pentru pictură, iar în exterior, în nişele de sub acoperiş s-au montat 31 de icoane pictate în mozaic, fiind în lucru alte 40 de icoane. A fost construită o clopotniţă din lemn, în care s-au montat două clopote, donate de Fabrica de tricotaje Topliţa şi de părintele arhimandrit Emilian Telcean.

 Schitul are două hramuri „Duminica tuturor Sfinţilor” al bisericii şi „Sfântul Simion Stâlpnicul” al Paraclisului.

Sursa: www.episcopiacvhr.ro

Citit 340 ori Ultima modificare Sâmbătă, 29 Iunie 2024 21:24

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Iulie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube