Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă construirea/dezvoltarea unui centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii, intitulat Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul”, situat în orașul Pantelimon, județul Ilfov. În cadrul acestui centru, 5.850 de copii din grupul țintă al proiectului vor participa la tabere educaționale și excursii tematice pe durata cărora vor fi furnizate servicii și realizate activități, precum: ateliere tematice, de creație, lectură, literatură, meșteșuguri, bibliotecă, expoziții, grupuri de lucru, consiliere psihologică/socială, suport școlar suplimentar, schimburi de experiență etc. Toate aceste activități, menite să susțină dezvoltarea armonioasă a copiilor, se vor desfășura în spații special amenajate, săli multifuncționale, săli și terenuri de sport și zone de agrement, care vor contribui în mod substanțial la îmbunătățirea situației copiilor vulnerabili.
Pentru a îndeplini indicatorul de grup țintă, Patriarhia Română a identificat posibilitatea înscrierii a 50 de copii, în medie, la nivelul fiecărui centru educațional local, ceea ce a generat capacitatea înscrierii unui număr de 5.850 de copii beneficiari în cadrul proiectului, copii proveniţi din 117 centre educaționale locale, fiecare cu 50 de copii/centru. Acestora le va fi oferit un cadru stabil de învățare, dezvoltare și incluziune socială, printr-o abordare integrată. Aceste centre au fost repartizate uniform pe întreg teritoriul României, fiecare județ având cel puțin un centru destinat suportului educațional și social pentru copiii vulnerabili.
Până la finalizarea lucrărilor de construire a Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” din orașul Pantelimon, județul Ilfov, cei 5.850 de copii vor beneficia de activități în cele 117 centre educaționale locale.
Din Eparhia noastă sunt implicate trei parohii: Strehaia - responsabil Pr. Gârniţă Ionuţ, Corcova – responsabil Pr. Marian Covrig şi Obârşia Cloşani – responsabil Pr. Victor Muscalu, care vor constitui centre educaţionale locale cu 150 de copii şi tineri. La nivel local, proiectul este implementat prin Biroul de Catehizare a Tineretului din cadrul Sectorului Cultural şi Învăţământ coordonat de Dl. Mihai Corcodel.
Pentru sporirea impactului proiectului se vor realiza parteneriate la nivel local între Biserică, autorități locale și alți actori comunitari relevanți, cu scopul de a extinde accesul la educație și de a crea un mediu de sprijin activ pentru copii și familiile acestora. Totodată, vor fi desfășurate activități adresate părinților în cadrul unui program de tip „Școala părinților”, menit să sprijine crearea unui mediu familial armonios și să îmbunătățească relațiile dintre părinți și copii. În același timp, vor fi organizate 234 de sesiuni de informare în cadrul unei campanii cu privire la prevenirea consumului de alcool și droguri. Aceste componente, alături de ateliere tematice din centrele educaționale locale, de taberele de vară și de excursiile tematice desfășurate la Centrul de activități cu tineretul „Sf. Ilie Tesviteanul” din orașul Pantelimon, contribuie la dezvoltarea echilibrată a copiilor vulnerabili din zonele izolate sau dezavantajate ale țării, pregătindu-i pentru a răspunde provocărilor contemporane și sprijinind o mai bună integrare a lor în societate.
La evenimentul de lansare a proeictului au fost prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai instituţiilor din domeniul educaţiei: Prefectul Judeţului Mehedinţi - Alin Isuf, Preşedintele Consiliului Judeţean - Aladin Georgescu, Inspectorul General Şcolar – Prof. Harcău Crisitian Florin şi Inspectorul de Religie – Prof. Dana Săftoiu.
În debutul activităţii a fost vizionat un film de prezentare a ceea ce se doreşte prin acest proiect şi a Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul ce se va ridica în Ilfov, film realizat în colaborare cu Trinitas Tv. Apoi a luat cuvântul Pr. Mihai Marica, manager general proiect. Acesta a transmis mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, apoi a prezentat informaţii generale despre implementarea şi desfăşurarea proiectului pe parcursul celor patru ani.
„Anunțul de lansare a proiectului Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” în contextul Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române și a Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea reprezintă un nou prilej de bucurie pentru viața Bisericii.
Provocările la care sunt expuși copiii și tinerii din partea societății actuale, marcată de secularizare și globalizare, sărăcită de valori spirituale și supusă unor permanente schimbări, crize economice, sociale și morale (emigrația, consumul excesiv de alcool și droguri, violența fizică sau verbală), reprezintă un motiv întemeiat de conștientizare a rolului și importanței Familiei, Bisericii și Școlii în educarea și formarea copiilor și a tinerilor.
Comparativ cu media europeană, de ani buni, România a înregistrat cea mai ridicată rată de părăsire timpurie a școlii. Statisticile arată că acest fenomen este mai des întâlnit în zona rurală și în orașele mici, în zone izolate sau dezavantajate. Așadar, educația în lumea contemporană se află la răscruce, provocările sunt numeroase și complexe. De aceea, este esențial ca Școala, Familia și Biserica să colaboreze pentru a construi un sistem educațional echitabil, modern și relevant pentru viitorul tinerilor, întrucât miza educației se bazează pe formarea unor caractere puternice care să răzbată în viață și în promovarea unor modele autentice care să inspire generația copiilor și a tinerilor de astăzi. Aceștia au nevoie în primul rând de modele vii, edificatoare, de o perspectivă educațională care arată și transmite copiilor și tinerilor valorile perene, stabile, care contează cu adevărat în viață. O educație inspirată de credința creștină nu formează doar cetățeni buni pentru lumea aceasta, ci și cetățeni pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru viața și fericirea veșnică (cf. Matei 6, 33).” a transmis Patriarhul Daniel.
Au urmat luările de cuvânt ale reprezentanţilor autorităţilor locale, urmate de cuvântul de apreciere şi susţinere al Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.
În alocuţiunea sa, Prefectul Judeţului Mehedinţi Alin Isuf a afirmat importanţa implicării Bisericii în societate şi a apreciat iniţiativa Patriarhiei Române: „Sunt onorat şi mă bucur să fiu alături de dumneavoastră într-un moment remarcabil, acela de prezentare a unui proiect important al Patriarhiei Române, iniţiat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-un moment deosebit, într-un moment jubiliar, comemorativ al Bisericii Ortodoxe Române. Ascultând pe antevorbitorii mei, am realizat cât este la nivel naţional acest proiect. Din cuvântul Preafericitului Părinte Daniel rezultă foarte clar importanţa rolului pe care Biserica Ortodoxă Română o are în societate.
În orice stat credinţa şi Biserica au un rol de bază, iar astăzi am văzut că Biserica este un factor de coeziune între categoriile sociale, un factor benefic pentru dezvoltarea sănătoasă a societăţii, că pe lângă rolul misionar-duhovnicesc, are şi forţa şi căderea de a se implica educaţia tineretului.”
Mulţumiri şi aprecieri a exprimat şi Preasfinţitul Părinte Nicodim „Ne-am bucurat în acest an care se apropie de final, să trăim momente speciale legate de tematica Anului Omagial 2025: canonizarea şi proclamarea locală a sfinţilor mărturisitori din secoul XX şi apoi sfinţirea picturii Catedralei Naţionale din Bucureşti. Iată că acum la încheierea acestui an trăim iarăşi bucurii duhovniceşti cu acestă iniţiativă de viitor, cu nădejdea că toate cele cuprinse în acest proiect, cu ajutorul echipei de management, vor fi duse la bun sfârşit.
Meritul mare îl are Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, atât în ceea ce priveşte bucuriile duhovniceşti de la sfinţirea picturii Catedralei Naţionale, cât şi la cele determinate de implemntarea acestui proiect.”
De asemnea, Pr. Mihai Ciucur, expert în educaţie parentală în cadrul proiectului, a subliniat rolul proiectelor Alege Şcoala în evoluţia spre acest tip de proiecte de mare anvergură: „ne amintim de proiectele Alege Şcoala ce au marcat o etapă de dezvoltare a Bisericii la nivel superior în iniţierea de proiecte educaţionale, în acţiunile de catehizare, cu zece ani în urmă. Aceste proiecte au fost cele care au adus pentru prima oară aceste tipuri de activităţi de educaţie non-formală, cu profil social în eparhiile din Patriarhia Română.
Am aşteptat, iată, aproape zece ani pentru un proiect cu adevărat de anvergură, un proiect de ţară, şi o spunem cu toată asumarea că, dacă sfinţirea picturii Catedralei Naţionale este un proiect de ţară de care ne-am bucurat cu toţii, şi acest proiect educativ, acest proiect social, în egală măsură este un proiect de ţară, pe zona social-filantropică şi educaţională.”
Însă, în spatele cifrelor din proiect sunt chipuri de copii care vor să învețe, să alerge, să cânte, să citească și să fie încurajați. Fiecare atelier, fiecare tabără construiește cu grijă un viitor mai bun. Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” oferă respect, motivație, căldură, dragoste și șanse reale, adică exact ceea ce au nevoie copiii ca să înflorească.










